Cutia milei va fi ferecată cu trei lacăte şi va trebui „să dea” chitanţă pentru fiecare bănuţ

Măsuri draconice în Biserică! Cutia milei din bisericile româneşti va fi de-acum înainte păzită cu străşnicie. Sfântul Sinod vrea să elimine suspiciunile care planează asupra modului în care se folosesc banii de acatiste.
Romania TV
29 mart. 2012, 12:24
Cutia milei va fi ferecată cu trei lacăte şi va trebui

În bisericile din Argeş cel puţin, cutiile milei vor avea trei lacăte. În plus, preoţii trebuie să elibereze chitanţe pentru absolut toţi banii care se adună la biserică, fie că sunt din liturghii, donaţii, nunţi sau botezuri.

Înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au luat decizia ca, până în luna iunie a acestui an, toate bisericile să aibă trei încuietori diferite pentru cutiile milei, iar cheile să stea la trei persoane diferite, printre care şi la un reprezentant al credincioşilor. În bisericile din Argeş, deja toată lumea se conformează. Dacă aşa au hotărât mai marii Bisericii, nu se mai comentează.

Şi din rândul enoriaşilor, şi din cel al preoţilor există unii care sunt mulţumiţi de măsură, iar alţii care sunt mai sceptici. „Aici este un monetar şi jos sunt semnăturile. Iar aici se ataşează chitanţa scoasă din chitanţierul parohiei, cu suma respectivă. Apoi apare suma găsită în cutie. Încă o dată se dovedeşte foarte clar pentru toţi oamenii care vin în biserică, că prin donaţii sau pentru servicii religioase, banii lor sunt gegstionaţi şi după acceea bineinţeles folosiiţi cum se cuvine”, a spus părintele paroh Victor Grigore, preot la Biserica Maica Precista din Piteşti.

„Din ceea ce se strânge în cutia milei, nu poţi plăti o factură de curent electric, să zicem”, s-a arătat mai sceptic părintele protopop Ilie Ghiţă, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Enoriaşii speră ca prin această măsură, să aibă cunoştinţă despre modul în care se folosesc banii. Unii dintre ei s-au întrebat, totuşi, „la ce s-orfolosi banii de-acolo, din cutia aia. Se cere mult pentru Biserică dar nu ştiu ce se face cu ei”, a spus un enoriaş.

Preoţii spun că înregistrarea contabilă a banilor din cutia milei se făcea dintotdeauna, aşa că decizia ierarhilor nu schimbă cu nimic situaţia.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Cât câștigă șoferul, paznicul sau bufetierul de la Primăria Capitalei. Cine are cel mai mare salariu din instituție: nu e Ciprian Ciucu
Capital.ro
Ce salariu avea Nicolae Ceaușescu: „Cel mai mic din lume!” Cum funcționau majorările de salarii în România comunistă
Playtech.ro
Subiecte la Evaluarea Națională 2026, clasa a IV-a, la Matematică. Elevii au avut exerciții despre leul românesc și istoria monedei naționale
Adevarul
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Turcia a fost zguduită în această dimineață! Cutremurul de 5,6 grade a stârnit panică printre locuitori
iamsport.ro
Șocant! Un fost jucător argentinian al Rapidului distruge România: 'Sunt toți țigani! O țară groaznică'
MediaFlux
Acuze fără precedent lansate de Traian Băsescu. „Se pregătesc să saboteze România”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi