Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul produs în urmă cu puţin timp

Un cutremur cu magnitudine 3 pe scara Richter a avut loc luni dimineața în județul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Romania TV
25 feb. 2019, 11:00
Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul produs în urmă cu puţin timp

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 123 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea orașelor: Nehoiu(19km), Covasna(43km), Întorsura Buzăului(47km), Mizil(53km), Vălenii de Munte(56km). Cel mai mare seism din acest an, cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter, s-a produs în 9 ianuarie, în județul Buzău.

Reamintim că specialiștii de la Institutul pentru Fizica Pământului au făcut recent o simulare a modului în care s-ar propaga unda seismică, în ce zone ar putea exista cele mai multe victime şi unde se vor prăbuşi cele mai multe clădiri, în cazul unui cutremur de magnitudine mare.

„În cazul unui cutremur, noi avem rol de informare privind parametrii cutremurului în timp real. Practic, putem anunţa autorităţile cu 25 de secunde înainte de a veni unda puternică în Bucureşti, după aceea se primesc parametrii cutremurului, cum a fost şi cel din scenariu, de 7,5 grade la adâncimea de 140 de kilometri.

Noi putem estima care a fost distribuţia intensităţior în teritoriu, faţă de zona epicentrală, astfel încât, în funcţie de intensitate, putem estima pagubele la clădirile civile.

Zona Vrancea este cea mai afectată privind felul de percepţie al cutremururelor şi intensitatea la nivel de localităţi. După aceea se distribuie către Buzău, către nord.

Dacă seismul ar fi noaptea, toată populaţia s-ar găsi în clădirile rezidenţiale şi atunci numărul victimelor ar fi mult mai mare faţă de situaţia când cutremurul s-ar produce ziua şi toată lumea ar fi la serviciu. După cum ştiţi, şcolile sau instituţiile publice sunt construite la un nivel de intensitate ridicat faţă de clădirile rezidenţiale.

Pe partea de prevenţie, ar fi bine să se pună accentul privind cum ne comportăm la cutremur. Să nu ieşim din clădire când simţim cutremurul, să căutăm locul cel mai sigur din locuinţa noastră”, a precizat Corina Matlinschi, specialist la Institutul pentru Fizică a Pământului.

De asemenea, în această toamnă, inginera Kovacs Erika Iuliana a susţinut recent că a descoperit o metodă sigură de prezicere a cutremurelor. Potrivit acesteia, cu câteva ore înainte de cutremure, când tensiunea acumulată între plăcile tectonice depăşeşte o valoare critică, plăcile tectonice încep să vibreze şi emit unde sonore, infrasunete cu frecvenţa între 4,5 – 5 Hz.

Kovacs susține că aceste infrasunete se transmit pe sub pământ şi nu pot fi percepute de urechea umană, care aude numai sunete cu frecvenţa între 20 Hz – 20000 Hz.

Infrasunetele sunt percepute însă de diverse specii de animale, care au un comportament diferit înainte de un cutremur mare.

Cum infrasunetele preseismice se transmit pe sub pământ, nu sunt detectate de microbarometrele folosite de seismologi, deoarece microbarometrele monitorizează fluctuațiile infrasonice ale atmosferei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT