Cutremur de pământ. Locuitorii au intrat în panică

Un cutremur cu magnitudinea de 5,6, înregistrat miercuri în largul mării, a provocat panică în rândul locuitorilor din oraşul peruan Arequipa, aflat la 1.030 kilometri sud de Lima, potrivit Institutului de Geofizică din Peru (IGP).
Alina Costache
08 mai 2019, 17:46
Cutremur de pământ. Locuitorii au intrat în panică

Cutremurul înregistrat la ora locală 08:47 (13:47 GMT), cu epicentrul la 64 kilometri sud-vest de Lomas, în Caravelí, s-a produs la 17 kilometri adâncime în mare.

Potrivit preşedintelui IGP, Hernando Tavera, în declaraţii acordate agenţiei RPP Noticias, epicentrul s-a aflat la mare distanţă de zona de coastă, însă destul de aproape de aşa-numita Fosa Peru-Chile.

„Este un seism superficial destul de departe de coastă, dar care a generat panică în rândul populaţiei”, care au ieşit în fugă pe stradă. Deocamdată nu au fost raportate pagube materiale şi nici victime de către autorităţile municipale, informează Agerpres.

Mişcarea telurică s-a produs la câteva ore după un alt seism cu magnitudinea de 4, tot la Caraveli, în apropiere de Arequipa, unde s-au înregistrat în ultimele zile o serie de seisme de magnitudine scăzută, potrivit IGP.

În Arequipa, ultimul cutremur devastator cu magnitudinea de 8,4 s-a produs în 2001, provocând moartea a 74 de persoane şi peste 2.600 de răniţi.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Interzis în Canada, fotograful Senegalului a uimit o lume întreagă. Cum a reușit, de fapt, să imortalizeze calificarea fabuloasă a naționalei
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?