Cutremur puternic, de 5,7, în Ecuador. Sunt pagube importante, oamenii au ieşit panicaţi pe străzi VIDEO

Un cutremur de magnitudinea 5,7 a avut loc joi noapte în Ecuador, potrivit Institutului de geofizică, fără să se soldeze cu victime, însă a cauzat pagube în portul Guayaquil, epicentrul său.
Daniel Spătaru
15 iul. 2022, 10:08
Cutremur puternic, de 5,7, în Ecuador. Sunt pagube importante, oamenii au ieşit panicaţi pe străzi VIDEO

Acest cutremur s-a produs joi, la ora locală 17.30 (vineri, 1.30, ora României), iar epicentrul a fost localizat la 13 kilometri de satul Simon Bolivar, situat în apropiere de portul Guayaquil.

Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso a îndemnat populaţia la ”calm” şi a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că autorităţile au fost  mobilizate pentru a ”evalua eventuale pagube în regiune”.

Am crezut mai întâi că era vântul, când am simţit, brusc, că se mişcă totul”, a declarat pentru AFP Maria Eugenia Rosero, o profesoară pensionară care locuieşte în nordul Guayaquil. ”A fost scurt, dar puternic”, adaugă ea.

Citeşte şi Cutremur de 6,1, unul dintre cele mai mari de anul acesta. A fost resimţit în şapte ţări, sunt mai mulţi morţi

Primăria Guayaquil, un oraş cu aproape trei milioane de locuitori, a anunţat că o casă din centrul oraşului, în curs de demolare, s-a surpat, iar unele clădiri au suferit pagube minore.

Locuitori din regiune au ieşit în stradă, de teama unor alunecări de teren.

Ecuadorul se află deasupra plăcilor tectonică Nazca şi marină sud-americană, care generează seisme cu regularitate.

Citeşte şi Care sunt zonele din București cele mai vulnerabile în fața unui cutremur. Gheorghe Mărmureanu, avertisment pentru români

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România