CUTREMURĂTOR! Ce reacţie a avut Gigi Becali la aflarea sentinţei din Dosarul Transferurilor

Cei opt inculpaţi în dosarul transferurilor de fotbalişti - George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu - au fost condamnaţi, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la închisoare cu executare.
Daniel Spătaru
04 mart. 2014, 15:05
CUTREMURĂTOR! Ce reacţie a avut Gigi Becali la aflarea sentinţei din Dosarul Transferurilor

Gigi Becali a primit cea mai mare lovitură posibilă. Judecătorii au dictat închisoare cu executare pentru toți cei opt implicați în cea mai controversată anchetă din fotbalul românesc. Becali nu și-a mai putut stăpîni emoțiile și a izbucnit în plîns cînd a aflat sentințele.“Stătea în celulă și se uita la televizor. Cînd a văzut ce se întâmplă, a izbucnit în lacrimi și și-a acoperit fața cu mîinile”, a spus o sursă din apropierea lui Gigi Becali.

Fraţii Victor şi Ioan Becali au luat în calcul şi condamnarea cu executare. Astfel, ca să ajungă într-un loc călduţ, unde să fie trataţi ca atare, cei doi şi-au preschimbat cărţile de identitate şi şi-au făcut mutaţie în judeţul Constanţa şi ar putea să „reîntregească” familia după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă.

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Impresarul Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Tribunalul Bucureşti îi achitase, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA au fost prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

DailyBusiness
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Ilie Bolojan în relația cu PSD. „Să vedem cine va îndrăzni să pice Guvernul”
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Singurele zodii care primesc noroc din plin de pe 19 septembrie. Schimbări majore, protecție divină și surprize mari pentru ele
Capital.ro
Restricții bancare. Acești români de peste hotare trebuie să scoată numerar din timp. Vor fi limitate plățile cu cardul
Playtech.ro
Tabel cu prețurile RCA pe categorii de vârstă și tipuri de mașini
Adevarul
Pericolul mortal de pe una dintre cele mai populare plaje din Thassos. „Ucigașii tăcuți” care te trag în larg
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Oraşul din România care e pe harta străinilor, alături de New York şi alte atracţii turistice
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Neluțu Varga, replică necruțătoare: ”Cere bani de la toată lumea și vorbește de alții! Mi-a zis Gigi Becali să mă feresc de el că e nebun, se crede Agentul 007”
MediaFlux
Cum se vor folosi cardurile de energie. Detaliul important de pe facturi, explicat de ministrul Energiei
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor