Dacian Cioloş: Despărţirea de USR îmi lasă un gust amar şi o uriaşă cantitate de tristeţe

Europarlamentarul Dacian Cioloş şi-a anunţat, marţi, plecarea din USR, informând că se alătura unui nou proiect politic. Fostul preşedinte al USR a precizat, într-o postare pe Facebook, că în Partidul REPER i se vor alătura europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Alin Mituţa şi Dragoş Tudorache.
Filip Stan
31 mai 2022, 17:03
Dacian Cioloş: Despărţirea de USR îmi lasă un gust amar şi o uriaşă cantitate de tristeţe

Dacian Cioloş a scris, marţi, pe Facebook, că despărţirea de USR îi lasă un gust amar şi o uriaşă cantitate de tristeţe. El afirmă că pentru colegii din conducerea partidului a fost mai importantă revanşa simbolică de a şterge din răzbunare o parte din numele partidului decât să constuiască împreună şi că a trăit un lung şir de dezamăgiri provocate de ”frica enormă pe care unii dintre colegii lui o au faţă de dispariţia politică”.

Citeşte şi: Dacian Cioloş lansează partidul REPER după demisia din USR. Cine sunt europarlamentarii care-l urmează în noul proiect

„Îmi este imposibil să găsesc o formulă prin care să exprim pe de-a-ntregul ceea ce simt în aceste momente. Cu siguranță despărțirea de USR îmi lasă un gust amar și o uriașă cantitate de tristețe.

În același timp, nu vreau să renunț la speranța că există o soluție politică prin care să oferim electoratului din România un mod de a face politică moderată care să reflecte o stare de spirit diferită față de ceea ce a primit în ultimele decenii. Sunt optimist de felul meu și cred că mai presus de orice e important să păstrăm speranța că putem depăși obstacolele, iar vocația noastră principală este de a construi o lume mai bună. Iar acest lucru nu se face vorbind doar în mici cercuri închise de prieteni, ci stabilind punți cu societatea civilă, muncitorii, antreprenorii și cu celelalte forțe politice chiar dacă avem diferite viziuni despre viitor.

De astăzi, mă alătur unui nou proiect politic inițiat alături de colegii mei europarlamentari Ramona Strugariu, Dragos Pislaru, Alin Mituța și Dragos Tudorache. Este vorba de un nou partid care va face parte din familia europeană Renew Europe. (…) M-aș bucura ca ideile și propunerile noastre să vă atragă și să ne reîntâlnim în acest nou proiect”, a anunţat Dacian Cioloş pe Facebook.

Citeşte şi: Demisie importantă din USR. Ciprian Teleman, fost ministru în Guvernul Cîţu, este apropiat de Cioloş

De asemenea, Dacian Cioloş a ţinut să explice şi motivele care au stat la baza decizie de a demisiona din USR.

„Am crezut multă vreme, în anii de după 1989, în înflorirea vieții politice din România și în revigorarea unor partide cu vocație și dorința de a se transforma în stâlpi ai democrației românești. Numiți-le instituții sau găsiți orice altă metaforă pentru ele. Din nefericire, unul după altul, partidele începutului de drum au capotat, s-au dizolvat în metehne politice reprobabile sau au supraviețuit într-o formă de o toxicitate insuportabilă. Au urmat ani în care am sperat că integrarea europeană va fi suficientă pentru a servi drept motor al unei noi politici interne care să transforme radical România. Nu a funcționat și din nou am revenit la o politică măcinată de conflicte și corupție. Pentru mine și mulți dintre cei cu care am avut bucuria să lucrez în ultimii ani, aceste nereușite au fost o motivație excepțională pentru a începe să construim o soluție politică bazată nu pe partide, instituții sau sisteme, ci pe încrederea în oameni.

Am avut multe deziluzii și multe obstacole, așa cum era de așteptat. Nu cred că vom reuși să schimbăm România peste noapte și fără să depunem un efort uriaș. Dincolo de propriile noastre îndoieli și gânduri, avem de luptat cu o mare de prejudecăți care ne va testa caracterul și puterea de a rămâne cinstiți cu noi înșine. Pentru a-mi respecta acest crez am intrat în politică și tot pentru a-mi respecta valorile și încrederea în oameni am decis să ies din USR. Nu își are rostul să ascund tristețea legată de această plecare, după cum nu pot să nu regret despărțirea de un număr uriaș de oameni pe care îi consider extraordinari, pe care îi respect pentru lupta și convingerile lor și pe care sper să îi am din nou aproape într-o zi.

Motivele acestei decizii însă sunt dincolo de orice îndoială astăzi, indiferent de sentimentele pe care mi le provoacă. Am gândit pragmatic, am gândit emoțional și sufletește, am gândit punând înainte de toate datoria pe care simt ca o am pentru societate. Nu am vrut cu orice preț să fiu președintele USR PLUS și am căutat o soluție politică rezonabilă, negociată și care să afecteze cât mai puțin taberele din partid. Nu am găsit înțelegere. Am câștigat alegerile pentru președinția partidului și am încercat să construiesc o punte între taberele artificiale din partid. Cred că negocierile politice sunt mereu soluția cea mai bună pentru a rezolva o situație conflictuală, dar am recunoscut că e imposibil să negociezi cu cineva care a uitat că e între prieteni și nu vede decât dușmani în jurul său. Am demisionat când am înțeles că șansele de a reforma un partid de care societatea are nevoie sunt inexistente, iar eu nu pot să mint sau să disimulez că este totul perfect doar pentru a ocupa o funcție trecătoare.

Pentru colegii din conducerea partidului a fost mai importantă revanșa simbolică de a șterge din răzbunare o parte din numele partidului decât să construim împreună. Am trăit un lung șir de dezamăgiri provocate de frica enormă pe care unii dintre colegii mei o au față de dispariția politică. Eu cred că trăind în frică faci greșeli și vezi deformat realitatea. Frica schimbă oamenii și le justifică alegerile monstruoase. Eu am ales să nu las frica să îmi dicteze deciziile, chiar și cu prețul ieșirii din politică. Suntem oameni trecători și societatea nu ar mai trebui să își lege toate speranțele de un lider politic. România și cetățenii săi trebuie să înțeleagă că vor fi aici și vor fi mai importanți decât orice președinte, premier sau ministru al cărui nume mai devreme sau mai târziu îl vor uita. Aceasta este lecția pe care eu am învățat-o în viață și în politică”, a mai scris Dacian Cioloş.

Citeşte şi: Vlad Voiculescu, scrisoare pentru colegii din USR în contextul posibilei plecări a lui Cioloş: „Niciunul dintre reprezentanţii noştri în Parlament, consiliul general sau consiliile de sector nu pleacă”

Despre noul său proiect politic, Dacian Cioloş a spus că „noul proiect politic REPER este încărcat de viziunea că există un public în România care prețuiește moderația, care are nevoie de soluții, care are nevoie de oameni și proiecte, care este gata să depășească starea de conflict permanentă și dispus să asculte înainte de a propune direcții și soluții. Am crezut mereu că cine seamănă vânt culege furtună și poate că formația mea de agronom m-a educat să am răbdare și să cultiv în loc de a distruge. Politic poate părea un pariu, dar viața nu e doar politică, ci o cursă lungă în care răbdarea și puterea de a lupta sunt mai importante decât conflictul și frica de irelevanță”.

„Îmi doresc să construim proiecte și să propunem soluții, să deschidem scena politică pentru cei care își doresc să participe la viața societății fără teama că ne vor veni alături oameni noi și dornici de muncă.
Vă promit că nu voi renunța la principiile de bază care îmi dau puterea să activez în serviciul public și că îmi voi depune toată energia pe care o am pentru o politică mai curată și pentru o Românie mai bună așa cum am încercat și până acum. Fără repere sănătoase nu vom reuși să schimbăm nimic”, a conchis fostul preşedinte USR.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Mirel Rădoi, scandal monstru cu Ştefan Baiaram înainte de Universitatea Craiova – Noah! Atacantul, exclus din lot înainte de meci. Exclusiv
Capital.ro
Se dă ceasul înapoi cu o oră! România trece la ora de iarnă. Ce trebuie să știe românii
Playtech.ro
Când ai voie să vinzi uscătoria blocului și ce condiții trebuie respectate. Ce spune legea
Adevarul
Cine este amanta propagandistului preferat al lui Putin. Câștigurile obținute din relația cu Vladimir Soloviov
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Care ar fi, de fapt, adevărul din spatele morții lui Tony și a Biankăi: „A fost ceva premeditat” Noi detalii ies la iveală
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Vârsta de pensionare peste 65 de ani. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță în ce condiții se va aplica
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi