Dacian Cioloş şi Dan Barna vor alerga la maratonul de la Sibiu, pentru susţinerea unor proiecte locale

Dacian Cioloş şi Dan Barna, liderii Alianţei USR-PLUS, au anunţat, vineri, că s-au înscris la ediţia din acest a Maratonului Internaţional Sibiu, din 1 iunie, considerat cel mai mare eveniment filantropic de alergare din România, pentru a susţine două din cele 40 de proiecte propuse de sibieni.
Romania TV
22 mart. 2019, 12:28
Dacian Cioloş şi Dan Barna vor alerga la maratonul de la Sibiu, pentru susţinerea unor proiecte locale

„Vreau să vă spun că Alianţa USR-PLUS va participa la acest maraton. Aseară ne-am înscris şi eu şi Dacian Cioloş în acest maraton, alături de foarte mulţi dintre colegii noştri din ţară, alături de candidaţii la europarlamentare, mulţi dintre ei vor fi la ora aceea deja europarlamentari şi vom susţine toate cele 40 de proiecte înscrise în maraton”, a precizat Dan Barna, vineri, la Sibiu, în cadrul unei întâlniri cu susţinătorii Alianţei.

Acesta a precizat că va susţine proiectul privind reconstrucţia Palatului Copiilor, pentru că în copilărie a participat acolo la cercuri de foto şi de ceramică, iar în prezent cei mici pot învăţa în acest loc cum să fie mai iscusiţi în viaţa de zi cu zi.

Potrivit organizatorilor maratonului, Palatul Copiilor Sibiu este nevoit să îşi schimbe locaţia, iar noul sediu are nevoie de lucrări ample de reabilitare pentru a-şi putea desfăşura activitatea în continuare. Prin participarea la Maratonul Internaţional Sibiu 2018, s-a reuşit strângerea fondurilor necesare înlocuirii instalaţiei electrice, iar prin ediţia din acest an se doreşte atragerea fondurile necesare înlocuirii instalaţiei de apă şi canalizare.

Dacian Cioloş a anunţat că va alerga, la Sibiu, pe distanţa de cinci kilometri, pentru susţinerea reabilitării unei cabane montane.

„Voi alerga şi eu la acest maraton distanţa de cinci kilometri, chiar dacă în ultima vreme nu am avut timpul suficient să mă antrenez, dar o să fac pentru asta, pentru că e un proiect care ne uneşte pentru nişte obiective care sunt în jurul nostru. Eu am ales să alerg pentru a susţine finanţarea ‘Casei de pe munte’. E vorba de un refugiu montan din munţii Cindrelului, care odată reamenajat să poată să constituie un punct de sosire şi de plecare pentru drumeţii şi pentru mai multe evenimente de munte. Avem nevoie să încurajăm tinerii de astăzi să iasă pe munte, să aibă contact cu natura, să aprecieze ceea ce ne oferă natura şi mediul, care este foarte bogat în această zonă. O fac şi cumva afectiv, pentru că în momentele mele de relaxare, de regăsire şi de reîncărcare sunt ieşirile pe munte şi contactul direct cu natura”, a precizat Cioloş.

„Căsuţa din Munţi” se doreşte a fi un refugiu alpin construit în apropierea Vârfului Măgura (1304 m), o „poartă” de intrare în Masivul Cindrel. Proiectul are ca scop construcţia şi introducerea în circuitul turistic şi educaţional a Căsuţei din Munţi, care va deveni un loc prielnic pentru activităţi extraşcolare şi tabere pentru copii, dar şi punct de pornire pentru drumeţii, cicloturism, escaladă sportivă, schi, orientare sportivă, fotografie şi alte activităţi în natură. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Marius Șumudică, verdict necruțător înainte de U Craiova – KuPS: „E dezastru dacă nu te califici!!”
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Cum îți dai seama că un șofer ar putea avea o criză de epilepsie la volan. Ce trebuie să faci imediat ca pasager
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat