Dan Adamescu, ridicat de MASCAŢI şi dus cu DUBA la DNA VIDEO

Dan Adamescu a fost săltat, joi, de mascaţi din trafic şi dus la DNA pentru audieri. Adamescu este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă.
Iulian Tudor
05 iun. 2014, 08:53
Dan Adamescu, ridicat de MASCAŢI şi dus cu DUBA la DNA VIDEO

Dan Adamescu a fost adus cu mascaţii la DNA. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de omul de afaceri Dan Adamescu pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.

„În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro, inculpaţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care este acţionar”, se arată într-un comunicat al DNA.

Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de procurorii DNA că au primit mită de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, au fost arestaţi pentru 30 de zile, potrivit unei decizii de marţi a Curţii de Apel Bucureşti.

CAB a admis propunerea de arestare preventivă formulată de DNA pentru Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII civilă, însă decizia nu este definitivă iar cei patru judecători au făcut contestaţie.

Potrivit DNA, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată sume de bani, bunuri, servicii în scopul de a îndeplini/a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor deduse judecăţii, pe care le-au pus la dispoziţia lichidatorilor judiciari implicaţi sau interesaţi în procedura insolvenţei unor societăţi comerciale.

Potrivit referatului DNA, judecătorul Mircea Moldovan a deschis în mod ilegal, în anul 2013, procedura de insolvenţă a clubului Oţelul Galaţi, deţinut de Dan Adamescu, şi a desemnat ca lichidator judiciar pe unul dintre apropiaţii săi.

Astfel, la data de 10.07.2013, judecătorul sindic Mircea Moldovan a admis, la solicitarea acţionarilor FC Oţelul Galaţi, cererea de intrare în insolvenţă a societăţii care administrează fosta campioană a României, iar magistratul a desemnat-o preferenţial pe Monica Borza în calitate de administrator judiciar.

Tot atunci, judecătorul i-a spus Monicăi Borza că va soluţiona ‘opoziţiile şi problemele’ care vor apărea în acest dosar conform intereselor acesteia.

De asemenea, în scopul deschiderii ilegale a procedurii de insolvenţă a SC FC Oţelul SA, în data de 2 septembrie 2013, judecătorul i-a comunicat Monicăi Borza că nu a lăsat la arhiva instanţei dosarul respectiv, întrucât din documente ar rezulta că societatea a înregistrat în cursul anul 2012 un profit de 27 miliarde lei vechi, ceea ce ar putea declanşa un scandal de presă cu privire la faptul că a admis deschiderea procedurii falimentului la o societate aflată pe profit.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Mama lui Lamine Yamal, în vizorul oamenilor datorită prezenței sale pe stadion. A profitat din plin de călătoria în SUA
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Se modifică acordarea de vize pentru români. SUA introduce perioadă de valabilitate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România