Călin Georgescu, într-un discurs în care a vorbit despre o Românie suverană și autosuficientă, adică despre o Românie suverană și înfumurată, îngâmfată, vanitoasă (aceasta este definiția exactă a termenului autosuficientă din DEX), despre jocurile din “spatele culiselor”, o altă expresie pleonastică, ilogică, a aruncat la un moment dat o noțiune care m-a lăsat cu gura căscată. Din nou. Și-a făcut un obicei din asta.
Redau fragmentul transcris exact (min 63).
Marius Tucă: Ce face Călin Georgescu dacă ar lua această țară mâine?
Călin Georgescu: Vă spun! În primul rând am soluția prin programul de țară, dar două lucruri le menționez acum, vă rog: jaful se încheie în momentul românizării. Sau reromânizării capitalului. Resursele toate îți aparțin, iar o strategie pe care poți să o ai și este bine să o ai în inima ta, nu sunt tomuri imense, sunt cinci puncte (…)
Am semnalat imediat, în direct la România TV, că avem de-a face cu nou episod de delir istoric. În care Georgescu folosește din nou idei legionare și antisemite.
Vă mărturisesc sincer că am convingerea că Georgescu are în minte diverse lecturi și discuții cu diverși oameni, care i-au transmis niște povești despre istorie și economie. Nu a ținut minte exact despre ce este vorba, dar îi plac expresiile pompoase. De aceea când rostește expresia momentul românizării, dinții îi scrâșnesc rău. Accentuează ideea de românizare. Îi sună bine! Dar habar n-are despre ce este vorba…
În România anilor ’40, „românizarea” a fost numele unui program de politici publice, economice, administrative și culturale, prin care statul a urmărit transferul proprietății, accesului la profesii și controlului asupra vieții publice către etnicii români, în defavoarea minorităților, în special a evreilor.
Născută din criza regimului lui Carol al II-lea și alimentată de radicalizarea de după pierderile teritoriale din 1940, românizarea a fost accelerată sub Statul Național-Legionar (septembrie 1940–ianuarie 1941) și continuată, într-o formă birocratică și sistematică, de regimul militar condus de Ion Antonescu până în 1944. Devenind politică de stat.
Prin expropriere și trecere forțată de proprietate. Mii de întreprinderi, magazine, imobile urbane aparținând evreilor au fost confiscate, puse sub administratori „români” sau vândute preferențial. Procesele de „numire de administrație română” au vizat băncile, asigurările, industria textilă, comerțul cu ridicata și cu amănuntul.
S-a ajuns și la epurare profesională. Accesul în Barou, medicină, arhitectură, presă, cinematografie, funcții publice a fost limitat prin aplicarea unor cote, examene separate, condiții „de origine” sau interdicții directe. Universitățile au aplicat limitări de înscriere pentru studenții evrei, iar diplomele obținute au fost adesea lipsite de drept de practică.
Citește continuarea pe EVZ.