Planul lui Donald Trump. Președintele SUA poartă discuții cu aliații europeni pentru a permite firmelor militare americane private să participe la construirea de fortificații În care Washingtonul ar furniza sprijin aerian, informațional și ISR unei arhitecturi conduse de europeni.
În această ecuație, ce poate face România? La o primă analiză apare ca platformă de prim rang. Extinderea bazei Mihail Kogălniceanu (MK) spre a deveni cea mai mare bază NATO din Europa și poziția la Marea Neagră o recomandă pentru host-nation support – găzduire de personal, logistică, depozitare, puncte de comandă și culoare de transport. Proiectul MK, evaluat la €2,5 mld., este deja în derulare, cu obiectivul de a găzdui până la 10.000 de militari și familiile lor.
La nivel operațional, România oferă deja capabilități esențiale: Aegis Ashore Deveselu, parte a scutului antirachetă al NATO (operațional din 2016), întărește stratul de apărare regional și interoperabilitatea cu SUA. În paralel, Centrul European de Instruire F-16 din România produce piloți „mission-ready”, cu potențial de instruire pentru ucraineni. Toate acestea sunt elemente critice pentru contractorii care ar lucra pentru crearea unei “umbrele” NATO.
Semnalul politic este dublat de presiunile europene ca avioane americane (inclusiv F-35) să fie dislocate în România drept parte a garanțiilor pentru Kiev. Un demers compatibil cu scenariul „fără trupe americane în Ucraina”, dar cu prezență aeriană pe teritoriul aliat. Discuțiile la nivel înalt au vizat tocmai baza MK ca hub pentru astfel de capacități.
Pe plan logistic, rețeaua românească a devenit deja arteră critică a susținerii Ucrainei. Portul Constanța a atins recorduri pe fondul exporturilor de cereale ucrainene, chiar dacă ponderea danubiană a fluctuat odată cu redeschiderea coridorului maritim din Odesa. Infrastructura terestră – inclusiv Autostrada A7, accelerată cu finanțare europeană – este calibrată explicit pentru fluxuri militare și comerciale spre/dinspre Ucraina.
Citește continuarea pe EVZ.