Val de proteste din cauza noii legi a salarizării. Angajații ANAF suspendă activitatea în toată țara

Noua lege a salarizării a stârnit un val de revoltă în rândul angajaților la stat. Funcționarii ANAF din toată țara se alătură celor care protestează joi, 4 iunie, față de modificările propuse de noul proiect.
Loredana Brumă
04 iun. 2026, 08:52
Val de proteste din cauza noii legi a salarizării. Angajații ANAF suspendă activitatea în toată țara

Val de proteste. Angajații ANAF protestează față de noua lege a salarizării. Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”, anunță că joi, 4 iunie, se suspendă activitatea în toată țara între orele 8.00 și 16.00.

Val de proteste din cauza noii legi a salarizării. Activitatea ANAF, blocată în toată țara

Mii de bugetari ies în stradă din cauza legii salarizării. Joi, 4 iunie, va fi afectată activitatea ANAF, a Ministerului Finanțelor, a Vămii și, posibil, a Trezoreriei.

Potrivit sindicaliștilor, aproximativ 17.900 de salariați din cadrul Ministerului Finanțelor și ANAF vor întrerupe lucrul, în semn de protest față de modificările aduse legii salarizării.

De asemenea, Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a transmis într-un comunicat de presă că în perioada 2-5 iunie 2026, în intervalul orar 8.00-12.00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial. Programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate, cu excepția soluționării cauzelor și lucrărilor urgente prevăzute de lege, scrie Libertatea. 

Citește și Ministerul Culturii atacă legea salarizării: „Pentru muncă de valoare egală trebuie să existe salarizare egală”

Joi, 4 iunie, sindicaliștii au anunțat că activitatea va fi complet blocată în același interval orar ca o formă de protest față de modul în care proiectul legii salarizării ignoră cerințele personalului auxiliar.

Liderii de sindicat susțint că noul proiect al legii salarizării perpetuează problemele din trecut și este departe de a soluționa inechitățile salariale din sistemul judiciar.

„Proiectul de lege ignoră revendicările formulate și perpetuează exact mecanismul legislativ care a generat, după adoptarea Legii nr. 153/2017, plafonarea salariilor în perioada 2018-2022, precum și mii de litigii salariale, executări silite, popriri și costuri bugetare uriașe suportate ulterior de statul român”, au declarat sindicaliștii.

Reamintim că miercuri, 3 iunie, angajați din Sănătate și Asistență Sociale au venit în București din toate colțurile țării pentru a protesta față de legea salarizării.

„Forma făcută publică reprezintă cea mai proastă variantă a viitoarei legi şi este departe de angajamentele şi principiile discutate cu reprezentanţii guvernului în ultimele luni de negocieri.

Reducerea sporurilor loveşte direct în veniturile reale ale celor care lucrează în condiţii dificile, în ture, în regim de asigurare a continuităţii şi sub presiune. Compensaţiile propuse nu acoperă pierderile şi nu reechilibrează impactul financiar. Nu putem accepta ca veniturile oamenilor să fie prezentate artificial ca fiind protejate, în timp ce realitatea din statele de plată va demonstra contrariul”, au transmis sindicaliştii SANITAS, într-un comunicat de presă.

Liderul Federației SANITAS cere retragerea proiectului și reluarea imediată a negocierilor.

„SANITAS solicită retragerea proiectului în forma actuală şi reluarea imediată a negocierilor reale, pe baza angajamentelor asumate şi a respectului faţă de angajaţii din Sănătate şi din Asistenţă socială (…) Negociem pe acest subiect de doi ani şi n-aţi respectat niciuna dintre cele trei forme la care aţi ajuns după discuţiile cu partenerii sociali”, a declarat Iulian Pope, preşedintele Federaţiei SANITAS din România.

Citește și Se modifică din nou legea salarizării bugetarilor. De ce vor pierde militarii norma de hrană și ce se întâmplă cu sporul de diriginte la profesori. Ministrul interimar al Muncii vine cu explicații

Proteste au loc în ţară şi la casele teritoriale de pensii, dar şi la instanţe, unde grefierii sunt nemulţumiţi de tăierea unor sporuri salariale preconizate de viitoarea lege a salarizării unitare.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
El este George, șoferul de 35 de ani mort în accidentul din Bălești. Bărbatul era divorțat și avea o fetiță: ”Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Fanatik.ro
De ce a căzut de fapt transferul lui Andrei Cordea de la CFR Cluj la Craiova? La mijloc a fost un fost fotbalist de la FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Ce se pregătește pentru Constanța. Proiectul feroviar care poate conecta peste 500.000 de oameni
Playtech.ro
Judeţele în care loveşte canicula. Temperaturile urcă până la 35 de grade. Cum va fi vremea în București
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
Universitatea Craiova și-a dat ”OK-ul” pentru plecarea lui Ștefan Baiaram! Condiția pusă de campioana României
MediaFlux
Rugăciune puternică către Maica Domnului. Se rostește în ziua de 8 septembrie
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului