Dan Barna: Guvernul şi Parlamentul au funcţionat ca o casă de avocatură a lui Liviu Dragnea, în ultimul an

Președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că Guvernul și Parlamentul au funcționat, în ultimul an, "precum o casă de avocatură și de mentenanță a lui Liviu Dragnea".
Romania TV
25 nov. 2017, 12:39
Dan Barna: Guvernul şi Parlamentul au funcţionat ca o casă de avocatură a lui Liviu Dragnea, în ultimul an

„Păcat că timp de un an România a avut o agendă total diferită de agenda reală a cetățenilor sau de agenda europeană din care noi facem parte. Timp de un an, Guvernul și Parlamentul României nu au făcut altceva decât să funcționeze precum o casă de avocatură și de mentenanță a lui Liviu Dragnea. Noi ne-am ocupat de probleme individuale penale ale unor lideri”, a susținut Dan Barna, citat de Agerpres.

În opinia sa, în acest răstimp trebuiau luate în discuție probleme legate de poziționarea României față de nucleul central franco-german din Europa, care ar trebui să fie poziția țării noastre față de migrație, de următoarele politici europene.

”Toate acestea nu există în dezbaterea publică și în dialogul cetățenilor, pentru că actuala guvernare a transformat miza meschin-umană penală a câtorva lideri în strategia națională de dezvoltare a României. De un an, doar asta facem. De aceea, inițiativa noastră ‘Fără penali în funcții publice’ vine în această perspectivă. Dacă nu am fi avut persoane cu probleme penale în conducerea statului, am fi discutat despre aceste teme, despre Europa, despre politici sociale, dezvoltare economică și nu despre ceea ce s-a întâmplat”, a detaliat Barna.

Președintele USR a participat sâmbătă la conferința cu tema ”Viitorul Europei este viitorul României: Primul pas spre Sibiu 2019”, organizată de USR Timiș, în cadrul căreia a fost lansată Platforma EUSR, ”o structură prin care toate resursele umane de la nivelul Bruxellesului sunt invitate să susțină pozițiile, inițiativele din România, coroborate și alineate cu ceea ce se întâmplă în Europa”.

Dan Barna a precizat că dezbaterea este prima din cadrul partidului prin care USR încearcă să aducă pe agenda publică națională și decizia legată de viitorul Europei. ”Vedem En Marche, partid care în Franța a schimbat logica politică (…), iar dezbaterea de azi, la care sunt invitați și reprezentanți ai celorlalte familii politice, Grupul Verzilor, ALDE Europa, își propune să le arate membrilor USR alternativele, direcțiile, după care să luăm cea mai bună decizie în preajma alegerilor europarlamentare din 2019”, a punctat președintele USR.

Potrivit liderului USR, poziția formațiunii față de viitorul Europei, ca partid european, modernizator, de valori liberal-europene, este una de susținere a dezvoltării private, a clasei de mijloc, ceea ce are România nevoie inerent, independent de ideologie. ”USR este singurul partid asumat declarat proeuropean și de apropiere de nucleul dur european Franța — Germania, pentru mai multă integrare și dezvoltare în această direcție. Ideea curentelor naționaliste, care din păcate au prins rădăcini în țările din jur, Ungaria și Polonia, nu este una care să poată duce România spre o direcție pozitivă”, a spus președintele USR.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi