Dan Suciu: După Raportul despre Colectiv vor avea loc modificări procedurale şi legislative

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că după redactarea raportului Corpului de control al premierului privind intervenția la clubul Colectiv se vor opera mai multe schimbări de procedură dar și legislative.
Filip Stan
23 mart. 2016, 14:37
Dan Suciu: După Raportul despre Colectiv vor avea loc modificări procedurale şi legislative

„Acest raport, împreună cu rapoartele de management intern pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) le-a făcut la începutul anului și care sunt pe masa premierului, toate aceste documente vor constitui baza pentru modificările legislative necesare sau procedurale, obligatorii, care decurg toate din aceste rapoarte și care vor fi făcute în cel mai scurt timp. E clar că e nevoie de modificări procedurale, dincolo de orice altceva, și s-ar putea să fie nevoie de modificări legislative și aceste lucruri vor fi evaluate în perioada imediat următoare. Aceste rapoarte nu duc la vinovății personale. (…) Dacă schimbările procedurale vor indica schimbări și de competențe se poate lua în calcul și acest lucru„, a explicat Suciu, într-un briefing la Palatul Victoria.

Întrebat dacă Guvernul va aloca fonduri suplimentare pentru baza materială a forțelor de intervenție, Dan Suciu a spus că acest lucru nu este posibil până la jumătatea anului, ci trebuie așteptată o viitoare rectificare bugetară.

CITEŞTE ŞI Corpul de Control al Guvernului, RAPORT ŞOCANT în cazul COLECTIV: Planul Roşu de Intervenţie nu a fost declanşat imediat

Referitor la existența unei discuții între premierul Dacian Cioloș și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, după apariția raportului, Suciu a susținut că cei doi au discutat despre Colectiv „nu după raport” și că o vor face și în perioada următoare.

„Au fost discuții, evident, pe subiectul respectiv, nu după raport, dar vor fi și după raport, pentru că se vor așeza factorii decidenți la o masă cu toate aceste propuneri de modificare de proceduri pe care le luăm în calcul și pașii necesari. Evident că va fi și o consultare suplimentară față de cele deja existente până la acest moment„, a susținut purtătorul de cuvânt al Executivului.

Intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv, din seara de 30 octombrie 2015, a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților, se arată într-o sinteză a raportului Corpului de control al premierului privind intervenția de urgență la incendiul din clubul bucureștean. Potrivit documentului, absența coordonării a fost generată în principal de: „lipsa de exerciții în caz de urgențe majore, neconcordanțe în legislație și baza materială deficitară”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT