Cel mai mare fermier al României a făcut infarct. Avem rezultatele necropsiei

Fermierul Dan Ţandea, cel căruia i se atribuie salvarea caşului de Năsal, a murit, duminică, într-un canal de scurgere din localitatea Apahida.
Filip Stan
16 nov. 2021, 17:24
Cel mai mare fermier al României a făcut infarct. Avem rezultatele necropsiei

S-a aflat cauza morții lui Dan Țandea, cel mai bogat fermier din Ardeal. În urma necropsiei s-a stabilit că milionarul  a suferit un infarct micocardic ce l-a făcut să se prăbușească în bazinul în care a fost găsit, a doua zi dimineață, înghețat.

„În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 4,50, poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112 cu privire la căderea unei persoane într-un canal de scurgere. Evenimentul semnalat s-ar fi petrecut pe raza localităţii Apahida, în timpul unor activităţi de curăţare a scurgerii. Trupul bărbatului în vârstă de 52 de a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. Sunt efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă”, informa, duminică, IPJ Cluj.

Potrivit Agrointel.ro, Ţandea a salvat brânza de Năsal, care poate fi produsă doar în peştera de la Năsal şi numai cu ajutorul unor bacterii care trăiesc doar într-o anumită parte a peşterii.

„A murit fermierul Dan Ţandea, cunoscut crescător de vaci de lapte şi cel care a condus timp de mai mulţi ani una dintre cele mai importante cooperative din România, Cooperativa Someş-Arieş din judeţul Cluj. (…) Dan Cristian Ţandea (52 de ani) era cunoscut ca un crescător pasionat de vaci de lapte, dar şi ca fermierul care a salvat brânza de Năsal. A condus până nu demult Cooperativa Someş-Arieş, formă asociativă care avea, în 2018, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro. Dan Ţandea administra la acea vreme o fermă care lucra circa 500 de hectare de teren, cu un efectiv de 270 de vaci de lapte, în timp de soţia şi fiul lui Dan Cristian Ţandea deţineau alte 56 de bivoliţe, 44 de vaci şi 700 de oi”.

Dan Ţandea era cunoscut crescător de vaci de lapte şi cel care a condus timp de mai mulţi ani una dintre cele mai importante cooperative din România, Cooperativa Someş-Arieş din judeţul Cluj.

Miliardarul Dan Ţandrea a fost găsit îngheţat, într-o instalaţie improvizată
Vestea dispariţiei lui Dan Ţandea a zdruncinat. ”Drum lin spre cer îi doresc prietenului meu Dan Ţandea din Cluj, fermier în Cooperativa Someş Arieş. Dumnezeu să-l ierte”, a scris pe pagina sa de Facebook fermierul Ilie Chifan.

Preşedintele unei cooperative de milioane de euro
Dan Cristian Ţandea (52 de ani) era cunoscut ca un crescător pasionat de vaci de lapte, dar şi ca fermierul care a salvat brânza de Năsal. A condus Cooperativa Someş-Arieş, formă asociativă care avea, în 2018, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

EXCLUSIV Gigi Becali, dezvăluire şocantă despre adevărata cauză a morţii lui Petrică Mîţu Stoian: „Nu a murit din cauza terapiei cu oxigen hiperbaric. Clinica nu are nicio vină”
Dan Ţandea administra, la acea vreme, o fermă care lucra circa 500 de hectare de teren, cu un efectiv de 270 de vaci de lapte, în timp de soţia şi fiul lui Dan Cristian Ţandea deţineau alte 56 de bivoliţe, 44 de vaci şi 700 de oi.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
UE pregătește reguli noi pentru ITP. Ce se schimbă pentru milioane de șoferi și ce mașini riscă să fie respinse
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?