Dan Voiculescu a cerut AUDIEREA lui Traian Băsescu în dosarul ICA. Instanţa a RESPINS solicitarea

Dan Voiculescu s-a prezentat, marţi, în faţa judecătorilor pentru a fi audiat în dosarul ICA, în care este acuzat că a prejudiciat institutul cu 60 de milioane de euro. Înainte de audiere, avocatul fostului senator le-a solicitat judecătorilor să-l citeze în proces şi pe preşedintele Traian Băsescu.
Iulian Tudor
30 apr. 2013, 09:17
Dan Voiculescu a cerut AUDIEREA lui Traian Băsescu în dosarul ICA. Instanţa a RESPINS solicitarea

Fostul senator Dan Voiculescu s-a prezentat, marţi, la Tribunaşul Bucureşti pentru a fi audiat îndosarul în care este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Înainte de audierea lui Voiculescu, avocatul său, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut audierea mai multor oameni care ar putea lămuri modul în care s-a produs privatizarea ICA. O surpriză de proporţii a fost citarea preşedintelui Traian Băsescu, dar şi a doi foşti miniştri ai Agriculturii, Dacian Cioloş şi Ilie Sârbu. Traian Băsescu a fost citat pentru că în anul 2000, pe vremea când era primar al Capitalei, a eliberat o autorizaţie în legătură cu construirea unei clădiri de birouri pe un teren al societăţii comerciale Bioprod SRL, societate constituită de Grupul Grivco şi ICA.

Mateuţ a precizat că doreşte ca Traian Băsescu să spună dacă Dan Voiculescu a exercitat presiuni asupra lui pentru emiterea acelei autorizaţii.

„S-a cerut audierea lui Traian Băsescu pentru stabilirea adevărului. Nu este vorba de implicare, dar am apreciat că are cunoştinţă despre fapte şi împrejurări care ar putea servi la stabilirea adevărului şi că ar putea fi audiat ca martor. Nu am făcut o asemenea afirmaţie (că Voiculescu şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Traian Băsescu, n.r.). O asemenea afirmaţie este făcută în rechizitoriu în legătură cu persoane care au fost implicate în întregul mecanism de privatizare a acestei societăţi. Traian Băsescu a semnat o autorizaţie de construire. Instanţa va fi ca care va stabili dacă îndeplineşte condiţiile pentru a fi audiat în calitate de martor„, a declarat, la ieşirea de la instanţă, avocatul Mateuţ.

„Toţi cei citaţi sunt persoane care cunosc fapte în legătură cu obiectul acestei cauze. Dacă cererile vor fi admise, vor putea contribui la stabilirea adevărului. Ilie Sârbu, de exemplu, este persoana care, în funcţia de ministru la acea dată, a semnat o notă de fundamentare, a semnat hotărârea de guvern care este discutată şi cu privire la care se reţine în rechizitoriu că ar fi contrară dispoziţiilor legale şi se mai reţine că la emitera aceste hotărâri ar fi avut o contribuţie şi Dan Vioiculescu în sensul în care exercitării unei influenţe sau a unei autorităţi„, a precizat Mateuţ.

La termenul trecut, Dan Voiculescu a încercat să scape de dosar şi de toate cercetările făcute până acum, dar
nu a reuşit, astfel că marţi a fost nevoit să se prezinte în faţa magistraţilor.

Avocaţii fostului senator ceruseră refacerea urmăririi penale şi reanalizarea unei excepţii invocate în 2010 la Instanţa Supremă, care atunci a fost respinsă, însă magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca procesul să continue.

Trimis în judecată la sfârşitul lui 2008, fostul preşedinte al Partidului Conservator a obţinut să obţină repetate amânări în acest dosar, plimbat de mai multe ori de la Tribunalul Bucureşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Voiculescu având calitate de parlamentar şi dându-şi apoi demisia.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare şi prejudicierea statului cu peste 60 de milioane de euro.

Procesul a început la Tribunalul Bucureşti, dar după trei amânări dosarul a fost trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că Dan Voiculescu devenise parlamentar. Aici, procesul a continuat cu alte amânări, apoi avocaţii au cerut refacerea urmăririi penale. Judecătorii au respins solicitarea, dar nici progrese mari nu s-au făcut, tot din cauza amânărilor succesive.

În vara anului 2012, Dan Voiculescu a demisionat din Senat, aşa că Instanţa Supremă a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Bucureşti. Şase luni mai târziu, dosarul este trimis din nou la instanţa supremă, pentru că Dan Voiculescu a câştigat un nou mandat de senator.

Procurorii DNA trag un semnal de alarmă şi arată că Voiculescu nu face altceva decât să tergiverseze dosarul. La începutul acestui an, conservatorul a demisionat din nou, la numai o săptămână după ce depusese jurământul ca senator, iar dosarul a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj FANATIK / Inscop
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Indicatorul rutier pe care şoferii îl ignoră mereu. Ce trebuie să faci când îl vezi?
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai