Dana Rogoz, vacanță cu familia la Viscri! Cum arată curtea casei pe care a restaurat-o. FOTO

Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, și-au luat cei doi copii și au plecat la Viscri, unde și-au restaurat casa. În urmă cu mai mulți ani, cuplul a achiziționat o locuință care a fost amenajată în stil rustic.
Alina Costache
31 oct. 2025, 17:06
Dana Rogoz, vacanță cu familia la Viscri! Cum arată curtea casei pe care a restaurat-o. FOTO

În urmă cu cinci ani, Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, și-au cumpărat o casă la Viscri, însă a fost nevoie de renovare totală, pentru că era într-o stare de degradare. În urmă cu câteva luni, actrița a făcut un tur al casei, fanii fiind surprinși să vadă cât de frumos este amenajată locuința.

Recent, cei doi și-au luat copii, pe Vlad și Lia, și au plecat să se relaxeze la Viscri, cei mici fiind mai mult decât entuziasmați. Într-o postare pe rețelele de socializare, vedeta a vorbit despre minivacanță, mărturisind că lucrările nu s-au terminat, deoarece mai construiesc o anexă a casei.

„Aseară, după spectacolul meu, am plecat spre Viscri. Copiii efectiv numărau zilele până la această mini-vacanță. Și noi la fel. Deși suntem într-un alt șantier, căci construim o anexă a casei, pe vechile fundații, e minunat.

Curtea ni s-a umplut de găini, bibilici și curci venite din vecini să ne inspecteze rulota. Copiii au săpat gropi, au improvizat podete, au ademenit câini și pisici cu mâncarea adusă de la București, au alergat, s-au umplut de noroi… și e abia prânzul. Per-fect!”, a scris actrița pe rețelele de socializare.

Citește și: Dana Rogoz și soțul ei au aniversat 13 ani de la cununia civilă. Mesajul pe care actrița i l-a transmis lui Radu

Dana Rogoz, emoții mari pentru fiica ei, Lia

Recent, Dana Rogoz a trăit clipe emoționante, căci fiica ei, Lia, și-a făcut debutul în lumea filmului la vârsta de numai cinci ani. Micuța a participat pentru prima oară la filmările unui scurtmetraj, urmând sfaturile mamei sale.

„Azi a fost prima ei zi de filmare pentru un scurtmetraj. Cred că se vede și din aceste fotografii, surprinse din spatele camerei de filmat, că micuța s-a simțit în largul ei. A avut oricum o zi foarte scurtă de lucru, așa că după am avut timp și de parc, și de desene și de prăjituri. Sunt tare mândră de ea, pentru răbdarea și atenția de care dă dovada. Cel puțin pana acum”, a scris ea în mediul online.

Citește și: Dana Rogoz, dezvăluiri emoționante despre relația cu copiii ei: „Am tras bățul scurt și eu sunt părintele autoritar din familie”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Îl așteptăm pe numărul 11!”. Sorin Cârțu, poveste fabuloasă cu marele Passarella la 44 de ani de la Craiova – Fiorentina 3-1
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte