Dăncilă, întâlnire cu vicepreşedintele Indiei: Am reiterat interesul Guvernului pentru consolidarea cooperării bilaterale

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit miercuri, la Palatul Victoria, cu vicepreşedintele Republicii India, Venkaiah M. Naidu, ocazie cu care demnitarul român a reiterat dorinţa Guvernului pentru consolidarea cooperării bilaterale româno-indiene în toate domeniile de interes comun.
Romania TV
19 sept. 2018, 16:04
Dăncilă, întâlnire cu vicepreşedintele Indiei: Am reiterat interesul Guvernului pentru consolidarea cooperării bilaterale

„Vizita în România reflectă importanţa pe care Republica India o acordă dezvoltării relaţiilor politice şi economice cu România, fapt confirmat de componenta parlamentară, guvernamentală şi de afaceri a delegaţiei oficiale. Anul 2018 are o semnificaţie deosebită în relaţia bilaterală. Acum 70 de ani, România era unul dintre primele state care stabilea relaţii diplomatice cu ţara dumneavoastră. De asemenea, aniversăm 5 ani de la stabilirea parteneriatului extins dintre România şi Republica India. Relaţiile dintre ţările noastre au un fundament solid, pe care putem dezvolta priorităţile stabilite de comun acord în cadrul acestui parteneriat. În convorbirile de azi am reiterat interesul ferm al Guvernului României pentru consolidarea cooperării bilaterale româno-indiene în toate domeniile de interes comun. În acest sens, am discutat despre utilizarea mai eficientă a mecanismelor de dialog existente şi despre oportunitatea de a identifica altele noi”, a spus Viorica Dăncilă, în cadrul declaraţiilor de presă comune cu vicepreşedintele Republicii India.

Premierul a subliniat că există numeroase sectoare de cooperare între România şi India cu un real potenţial de dezvoltare cum ar fi: energia, inclusiv energia regenerabilă, transporturile, agricultura, industria alimentară, sănătatea, tehnologia informaţiei şi comunicaţiile, dar şi „perspective promiţătoare” în alte domenii precum digitalizarea, oraşe inteligente, securitatea cibernetică.

”Am discutat împreună cu domnul vicepreşedinte despre modalităţile concrete de intensificare a schimburilor comerciale româno-indiene, astfel încât nivelul acestora să atingă potenţialul real al celor două economii. De asemenea, am exprimat interesul de a atrage mai multe investiţii indiene în România, inclusiv prin parteneriate public-private. Consider importantă şi organizarea Forumului economic România-India în marja vizitei. Am convenit să acordăm o atenţie prioritară pentru dezvoltarea colaborării în domeniile culturii, educaţiei şi turismului, care au consacrat prietenia dintre ţările noastre”, a precizat Dăncilă.

Premierul a menţionat, în acelaşi context, faptul că semnarea unui memorandum de înţelegere în domeniul turismului între ministerele din cele două state va constitui „un prim pas pentru implementarea şi impulsionarea turismului şi contactelor interumane, în general”.

„Totodată, am transmis domnului vicepreşedinte susţinerea pe care România va continua să o acorde consolidării relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Republica India, această temă fiind abordată în cadrul discuţiilor noastre în perspectiva preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE”, a mai declarat Dăncilă.

Miercuri, la Palatul Victoria, a fost semnat un memorandum de înţelegere între Ministerul Turismului din România şi Ministerul Turismului din Republica India privind cooperarea în domeniu. Documentul a fost semnat de Bogdan Gheorghe Trif, ministrul Turismului, şi de ambasadorul Republicii India la Bucureşti, Thanglura Darlong. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte