Dăncilă: Preşedinţia română a Consiliului UE, o perioadă de importanţă majoră pentru perspectivele proiectului european

Perioada în care România va exercita Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene (CUE) va fi una de o complexitate aparte, însă una "de o importanţă majoră" pentru perspectivele proiectului european, având în vedere provocările actuale şi dosarele care se vor afla pe agenda europeană la acel moment, a declarat premierul Viorica Dăncilă, luni, la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în străinătate.
Romania TV
27 aug. 2018, 14:59
Dăncilă: Preşedinţia română a Consiliului UE, o perioadă de importanţă majoră pentru perspectivele proiectului european

„Mă refer aici la discuţiile privind viitorul UE, finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii, negocierile privind viitorul cadru financiar multianual, dezvoltarea dimensiunii sociale a UE sau discuţiile privind consolidarea securităţii interne şi externe a uniunii”, a precizat Dăncilă.

În context, şeful Executivului le-a cerut ambasadorilor români o implicare pe măsura responsabilităţilor care revin României la nivel european.

„În pregătirea şi exercitarea Preşedinţiei României la CUE, aşteptăm de la ambasadorii noştri o implicare pe măsura responsabilităţilor care revin României la nivel european. În următoarea perioadă, rolul ambasadelor va trebui să fie cum este şi firesc, unul şi mai activ, iar în contextul exercitării Preşedinţiei României la Consiliul UE, va trebui valorificat şi utilizat ca un vehicul important în potenţarea relaţiilor noastre bilaterale, inclusiv prin promovarea sporită a oportunităţilor de investiţii în ţara noastră”, a afirmat Dăncilă.

Premierul le-a solicitat şefilor de misiuni diplomatice acreditaţi în străinătate să acorde o atenţie mai mare în dialogul cu autorităţile din statul de reşedinţă, dosarelor şi temelor europene pe care le va gestiona Preşedinţia României la CUE.

„Această sarcină – pe care o aveaţi, desigur, şi până acum şi asupra căreia insist să rămână o prioritate – va primi valenţe noi dacă vom putea valorifica pe deplin oportunităţile oferite de exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul UE. Doresc să comunicaţi eforturile de pregătire pe care le facem, să prezentaţi priorităţile şi mai târziu rezultatele Preşedinţiei României la CUE. De aceea, vă rog să acordaţi o atenţie mai mare în dialogul cu autorităţile din statul de reşedinţă, dosarelor şi temelor europene pe care le va gestiona Preşedinţia României la Consiliul UE”, a spus Dăncilă.

Potrivit şefului Executivului, programul de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul UE se va axa pe „asigurarea unei dezvoltări durabile şi echitabile pentru toate statele membre prin intermediul unui nivel sporit de convergenţă, coeziune, inovare, digitalizare şi conectivitate, menţinerea unei Europe sigure, consolidarea rolului global al UE, promovarea setului de valori al Europei, cu accent pe coeziunea economică, socială şi teritorială, ca fundament al dezvoltării proiectului european”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT