Viorica Dăncilă spune că la întâlnirea de luni a invitat şi Parchetul general, DNA şi DIICOT: Am dat dovadă de toată deschiderea

Premierul Viorica Dăncilă a precizat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că la întâlnirea de luni privind OUG 7 a transmis invitaţii şi Parchetului general, DNA şi DIICOT şi a susţinut că a dat dovadă de toată deschiderea.
Romania TV
27 feb. 2019, 15:45
Viorica Dăncilă spune că la întâlnirea de luni a invitat şi Parchetul general, DNA şi DIICOT: Am dat dovadă de toată deschiderea

„La începutul acestei săptămâni am avut o întâlnire cu reprezentanţii CSM, ai Inspecţiei Judiciare şi ai principalelor asociaţii profesionale ale magistraţilor, pentru a discuta despre cadrul legislativ. Aş vrea să se ştie că am transmis invitaţia şi reprezentanţilor Parchetului general, DNA şi DIICOT. Am dat dovadă de toată deschiderea, pentru că este de datoria primului ministru să invite toate părţile implicate, având în vedere opiniile exprimate în spaţiul pbulic de către diferiţi reprezentanţi ai corpului magistraţilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, potrivit News.ro.

Premierul a susţinut că „nu a fost vorba despre o negociere, aşa cum au încercat unii să speculeze în spaţiul public, pentru că independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor cetăţenilor nu se negociază”. 

„Au fost discuţii deschise şi constructive, pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru funcţionarea corectă a sistemului judiciar, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Aceste soluţii agreate se vor regăsi într-un act normativ aflat deja în lucru, după cum a exprimat public şi ministrul Justiţiei. De asemenea, am stabilit că fiecare proiect de act normativ din domeniul juridic ce va fi propus spre adoptare Guvernului va fi transmis către CSM cu 5 zile înainte, pentru a putea fi analizat şi avizat. Totodată, cer tuturor miniştrilor să organizeze consultări cu toate părţile interesate din timp, înainte să propună Guvernului acte normative spre adoptare, pentru a evita situaţii în care diferite organizaţii profesionale nu au cunoştinţă despre conţinutul acestora”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni, după discuţiile de la Guvern cu reprezentanţii unor asociaţii de magistraţi, că va fi abrogat articolul din OUG 7/2019 prin care judecătorii puteau fi numiţi şefi de mari parchete şi revine şi avizul la Secţia de procurori a CSM. Toader a precizat că noua ordonanţă va fi trimisă vineri la CSM, iar săptămâna viitoare va fi adoptată. În rest, ministrul Justiţiei a spus că au fost clarificate celelalte prevederi ale OUG 7. Preşedintele CSM, Lia Savonea, afirmă că, în urma discuţiei de la Guvern, s-a agreat propunerea Consiliului Superior al Magistraturii privitoare la asigurarea unui termen rezonabil pentru emiterea avizului consultativ şi menţinerea unor solicitări formulate de Consiliu, precum şi măsura abrogării modificărilor aduse dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor referitoare la posibilitatea numirii judecătorilor în funcţii de conducere la unităţile de parchet.

La discuţia de la Palatul Victoria au participat Viorica Dăncilă, Tudorel Toader, preşedinta CSM, reprezentanţii UNJR, ai Asociaţiei Magistraţilor din România, ai Asociaţiei Procurorilor din România, ai Inspecţiei Judiciare şi ai Secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Dezvăluiri tari: „Dacă venea Louis Munteanu, schimbam sistemul”. Cum se pregătea să joace FCSB. Exclusiv
Capital.ro
A murit ce mai frumoasa actriță. A fost o legendă a teatrului, filmului și televiziunii. A scos ce era mai bun din oameni
Playtech.ro
Tichete sociale 2025: Pensionarii cu venituri mici pot cere a 13-a pensie. Suma e fixă și se acordă doar la cerere
Adevarul
Portretul securistului român, bătăușii care și-au terorizat propriul popor. Semianalfabeți, brutali, incapabili să învețe o meserie
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Candidat surpriză pentru Primăria Capitalei. Fostul finanțator din fotbal și-a anunțat înscrierea în cursa electorală
MediaFlux
ANAF începe o nouă rundă de controale drastice. Cine sunt cei vizați
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume