Daniel Constantin: Dacă se are în vedere o REMANIERE guvernamentală mai largă, trebuie făcută în iulie

Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat, miercuri, că o eventuală remaniere guvernamentală ar trebui făcută cât mai devreme, în luna iulie, dar a arătat că nu ştie dacă premierul are vreo intenţie în acest sens.
Romania TV
18 iun. 2014, 10:01
Daniel Constantin: Dacă se are în vedere o REMANIERE guvernamentală mai largă, trebuie făcută în iulie

Vicepremierul Dan Constantin a fost întrebat dacă va avea loc o remaniere guvernamentală mai largă în această vară: ‘Eu nu mă pot pronunţa, premierul trebuie să o facă’.

‘Domnul Voinea a fost propus să meargă la BNR din toamnă, dar, dacă se are în vedere o remaniere ceva mai largă, eu cred că ea trebuie făcută cât mai repede. E bine să fie în iulie, pentru că în toamnă lucrurile merg în altă direcţie. Nu am cunoştinţă, însă, de o astfel de intenţie a premierului’, a mai spus ministrul, citat de Agerpres.

El a adăugat că primul ministru este cel care trebuie să evalueze activitatea miniştrilor.

Daniel Constantin a fost prezent, miercuri, la evenimentul de lansare a Asociaţiei Române de Biomasă şi Biogaz.

Taxa pe stâlp ar putea fi modificată în perioada următoare pentru a se aplica diferit în sectorul agricol, a spus anterior Constantin.

‘Modificările legislative pot fi făcute în perioada imediat următoare. Eu vă spun ce am discutat cu doamna Petrescu, ministrul de Finanţe. Putem să facem modificările legislative doar în perioada imediat următoare, iar ele vor intra în vigoare spre sfârşitul acestui an. Dar modificările, aşa cum ne-am angajat şi eu şi primul-ministru şi ministrul de Finanţe, cel puţin în faţa mea, vor fi făcute probabil în perioada imediat următoare. Eu mă refer la agricultură, pentru că despre agricultură am discutat. Sunt anumite zone care nu trebuie să intre în această categorie. Am dat exemple de platforme, anumite garduri, anumite investiţii care sunt făcute la nivel de fermă şi care, unele dintre ele, silozuri mai vechi, de exemplu, care au o valoare contabilă mult mai mare de la momentul în care s-a făcut investiţia. Ele, în momentul acesta, probabil nu au inventarierea refăcută şi atunci impozitul ar fi foarte mare’, a explicat Daniel Constantin.

Daniel Constantin: Cei care au votat USL merită un preşedinte pe măsură: Victor Ponta

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Șumudică vrea să dea o dublă lovitură la CFR: îi ia un jucător lui Rădoi și un super fotbalist de la Galatasaray. Exclusiv
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
David Cristian, un tânăr de 19 ani din Cluj, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Lovitură pentru Zelenski de la cine se aștepta mai puțin! Cel mai mare susținător i-a devenit dușman și îl vrea jos
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat