Daniel Constantin: Dragnea ar trebui să devină premier dacă legea care nu i-a permis acest lucru va fi declarată neconstituţională

Președintele PSD, Liviu Dragnea, ar fi trebuit să conducă de la început Guvernul și ar trebui să preia șefia Executivului în cazul în care legea care nu îi permite acum acest lucru va fi declarată neconstituțională, a afirmat, duminică, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Mediului.
Filip Stan
08 ian. 2017, 15:17
Daniel Constantin: Dragnea ar trebui să devină premier dacă legea care nu i-a permis acest lucru va fi declarată neconstituţională

„Din ce am înțeles, Avocatul Poporului a spus că o pedeapsă pe care o aplică o instanță judecătorească nu poate fi aplicată pe viață. Nu poți, printr-o lege, să pedepsești pe cineva care are o pedeapsă de un an, doi, trei sau cu măsuri suplimentare, să-l pedepsești pe viață. Din acest punct de vedere, Avocatul Poporului a spus: haideți să reglăm legea respectivă, să o punem în acord cu Constituția, astfel încât să aibă această pedeapsă pe durata exercitării pedepsei respective”, a spus copreședintele ALDE, Daniel Constantin.

Întrebat de ce ”tocmai acum” se iau aceste măsuri, el a răspuns că, probabil, până acum nu s-a mai ivit o astfel de situație — în care cineva să fie împiedicat de această lege să ocupe funcții în Guvern, scrie Agerpres.

Totodată, întrebat dacă în cazul în care legea va fi declarată neconstituțională liderul social-democraților ar trebui să preia funcția de premier, Constantin a răspuns afirmativ. „Cred că Liviu Dragnea trebuia să conducă de acum Guvernul. A condus campania electorală, a condus un guvern către cea mai mare victorie din ultimii 20 de ani. Istoria ne arată că, de fiecare dată când un președinte de partid a dus partidul la victorie și-a asumat funcția de prim-ministru. Cred că și acum ar trebui să se întâmple”, a opinat el.

Citeşte şi: Daniel Constantin, întrebat de ce atacă Avocatul Poporului la CCR Legea 90 după 16 ani: Probabil nu a ştiut nimeni de ea

Constantin a arătat că apreciază faptul că Dragnea nu a vrut să forțeze mâna președintelui Klaus Iohannis și a propus alte persoane pentru această funcție.

„Din punctul meu de vedere, dacă va dori, sigur că ar fi persoana care ar aplica cel mai bine programul de guvernare. Nu vreau să-i spun eu domnului Dragnea ce trebuie să facă. Eu cred că este persoana care ar aplica cel mai bine programul de guvernare, dar depinde și de dorința domniei sale, pe care nu a exprimat-o într-un sens sau altul până la acest moment”, a mai spus vicepremierul.

Când unul dintre moderatorii emisiunii i-a sugerat că poate Sorin Grindeanu nu ar mai vrea să renunțe la postul de șef al Guvernului, Constantin a replicat: „Este o dezbatere publică abia la început: ce vrea domnul Grindeanu, cum va colabora cu domnul Dragnea, dacă domnul Grindeanu va înșela încrederea… Eu îl știu foarte bine pe domnul Grindeanu, din Guvernul Ponta. Am colaborat foarte bine, sunt convins că va avea un mandat foarte bun, că va implementa foarte bine programul de guvernare și că va avea o relație foarte bună cu tot PSD-ul, în frunte cu domnul Dragnea”.

Întrebat cine este premierul României în acest moment, Grindeanu sau Dragnea, Daniel Constantin a răspuns: „Sorin Grindeanu, dar există o colaborare foarte bună între domnul Grindeanu și domnul Dragnea și sunt convins că această colaborare va da rezultate bune”.

De asemenea, întrebat dacă, în opinia sa, Grindeanu este capabil să îl refuze pe șeful PSD, Constantin susținut că între cei doi relația de colaborare se va menține. „Nu vreau să vorbesc de ipoteze. Eu cred că relația de colaborare bună între cei doi se va menține și după ce își vor epuiza mandatul pe care îl au”.

Pe de altă parte, referindu-se la colaborarea dintre cele două formațiuni politice — PSD și ALDE — Constantin a arătat că, din perspectiva sa, aceasta va continua pe parcursul guvernării.

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate.

Potrivit Avocatului Poporului, „prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB și l-a umilit public: „Ești un vagabond!” Pus să conducă un Matiz, i-a luat 100.000 de euro lui Becali și acum îl invită „să ia cina în oraș”
Capital.ro
Planurile pentru vacanța de iarnă pot începe. Când se deschid târgurile de Crăciun din Europa în 2026
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte