Daniela Gyorfi şi-a micşorat sânii

Cântăreaţa era din ce în ce mai nemulţumită de cum arătau sânii ei, supuşi deja la trei operaţii de implant cu silicon, aşa că a decis să le schimbe din nou dimensiunea.
Romania TV
09 feb. 2012, 07:10
Daniela Gyorfi şi-a micşorat sânii

Daniela Gyorfi s-a operat în secret la sptialul de Chirurgie Plastică din Bucureşti. Cântăreaţa şi-a modificat din nou dimensiunile sânilor, însă de această dată nu a mai optat pentru o operaţie de mărire a acestora, ci pentru silicoane mai mici, scrie Libertatea.

Vedeta a fost operată de doctorul Cristian Niţescu.

Potrivit sursei citate, Gyorfi a profitat de ocazie pentru a-şi face şi o blefaroplastie, operaţie care presupune ridicarea pleoapelor prin eliminarea pielii în exces şi a grăsimii de sub aceasta.

Daniela Gyorfi a mai suferit trei operaţii de implant la sâni. Prima intervenţie a fost un eşec, lucru văzut la acea vreme de toată lumea într-un pictorial Playboy. Apoi ea a apelat la un alt chirurg pentru a se „repara”, iar ulterior a suferit şi o a treia intervenţie, pentru micşorarea bustului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT