Daniela Lulache, fosta şefă a Nuclearelectrica, a fost numită în conducerea Agenţiei pentru Energie Nucleară a OECD

Daniela Lulache, fost director general al producătorului de energie Nuclearelectrica, a fost numită Head of policy and coordination la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Aceasta a declarat vineri pentru News.ro că abia a preluat acest post, în urma unui proces de recrutare, fără a da şi alte detalii.
Romania TV
02 mart. 2018, 14:42
Daniela Lulache, fosta şefă a Nuclearelectrica, a fost numită în conducerea Agenţiei pentru Energie Nucleară a OECD

Daniela Lulache s-a născut la 25 august 1967 şi este economist, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Lulache a condus timp de patru ani, până în vara anului trecut, compania de stat Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă.

De asemenea, între mai 2012 şi mai 2013 a fost consilier al viceguvernatorului BNR, iar în perioada martie 2006 – decembrie 2009 a fost director general al Fondului Proprietatea. Anterior, între ianuarie 2005 şi martie 2006 a fost director al Direcţiei de restructurare şi recuperare credite al Raiffeisen Bank.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte