Dansează ULUITOR, deşi este supraponderală. „Dansez în numele tuturor grăsuţilor” VIDEO

Cele mai multe femei supraponderale încearcă să treacă prin lume cât mai puţin observate, pentru că se tem să nu fie batjocorite sau jignite din cauza condiţiei lor. Lisa Riley, o actriţă de 36 de ani, supraponderală, din Marea Britanie, vrea însă să le arate femeilor din categoria XXXL că şi ele pot purta o rochie sexy, pot dansa sau se pot simţi bine în pielea lor. Şi o face la concursul Strictly Come Dancing, de la BBC, unde a şocat literalmente pe toată lumea cu graţia ei.
Romania TV
06 nov. 2012, 19:33
Dansează ULUITOR, deşi este supraponderală.

Lisa Riley este cunoscută pentru rolul ei din seria „Emmerdale”, care i-a adus, de altfel, şi porecla „Emmerwhale” (Balena Emmer, n.r.), din cauza greutăţii sale. Actriţa în vârstă de 36 de ani admite că a vărsat multe lacrimi din cauza remarcilor răutăcioase făcute la adresa ei, dar la final rămâne doar faptul că este o femeie foarte volubilă şi care se simte cu adevărat bine în pielea ei. Iar acum uimeşte săptămânal juriul de la Strictly Come Dancing, unde, împreună cu Robin Windsor, a avut evoluţii de-a dreptul remarcabile.

Şi, pe lângă faptul că a atras ropote de aplauze prin dansurile sale, Lisa a reuşit să scadă şi patru măsuri la îmbrăcăminte de când a început antrenamentele. Fapt pe care l-a remarcat abia după un incident amuzant de la repetiţii. „Repetam valsul vienez şi mi-au căzut pantalonii de pe mine„, a povestit, amuzată, Lisa, care a realizat atunci că trebuie să îşi cumpere un echipament ceva mai mic.

Lisa Riley spune că a intrat în concurs „pentru toţi grăsuţii de pretutindeni şi a făcut-o hotărâtă să nu se facă de râs. Şi nici nu a făcut-o, primul său dans din concurs, Cha Cha Cha, lăsându-i pe membrii juriului cu gura căscată de uimire şi aproape fără cuvinte.

Probabil toată lumea a crezut că voi fi de râs, dar nu sunt. Nu voi fi niciodată Kate Moss, dar sunt sănătoasă şi în formă şi pot să mă mişc pe ring„, spune, hotărâtă, actriţa.

Este obişnuită cu remarci ca „vacă grasă” sau „vacă urâtă” şi ştie că mulţi au luat în derâdere participarea ei la un concurs de dans. Dar prin muncă şi multă voie bună le-a arătat că s-au înşelat. „La viaţa mea am auzit multe, am fost agăţată într-un bar iar pe urmă am aflat că tipul făcuse un pariu. În vacanţă, am auzit comentarii legate de faptul că am îndrăznit să port costum de baie. Când am ieşit pe scenă, probabil mulţi au gândit «uite şi jockerul». Dar eu nu am vrut să fiu acea persoană. Am vrut să arăt că este în regulă ca cineva ca mine să participe la un astfel de concurs, să se îmbrace în ţinute sexy şi să se distreze. Suntem multe femei supraponderale şi dacă eu pot să le dau puţin curaj ieşind pe scenă în fiecare sâmbătă seară şi dând din fund, atunci sunt mulţumită„, este discursul energic al Lisei, care pare că nu ştie să fie altfel decât extrem de volubilă şi de pozitivă.


Am arătat că nu contează dacă eşti măsura 8 sau măsura 88, dacă eşti o tipă funky„, mai arată Lisa, care are un mesaj şi pentru toţi cei care au prejudecăţi în legătură cu femeile grase: „Oamenii cred că suntem leneşe, că stăm şi mâncăm toată ziua, dar este o gândire atât de simplistă şi plină de prejudecăţi! De ce este OK să fii roşcată şi falsă, dar nu este OK să fii gras? Cine a decis asta?„.

Lisa spune că, deşi mulţi nu o cred, ea este un „munte” de încredere în sine: „Sunt o fată grasă şi foarte fericită care are marele noroc să se simtă încrezătoare în propria piele. Ador faptul că sunt diferită şi mă înnebuneşte faptul că unii nu cred că sunt fericită aşa cum sunt şi consideră că în interior sunt foarte tristă. Ştiu că sunt oameni care sunt trişti, că unele femei are renunţa la o mână pentru a fi mai slabe, dar nu este cazul meu„.

Actriţa care face furori la Strictly Come Dancing spune că a moştenit încrederea de sine de la mama ei. „Nu am fost niciodată drăguţă, sau slabă, tot ce am avut a fost încrederea. Am moştenit-o de la mama. Ea era sufletul oricărei adunări şi ea mi-a dat acest cadou minunat. Încă sufăr după moartea ei (în urmă cu două luni, n.r.), dar mama era o persoană foarte optimistă şi o simt lângăp mine, iar când am o zi mai proastă mă gândesc mereu la ea„.

Ultimul dans cu care Lisa Riley a făcut furori la Strictly Come Dancing a fost un tango exploziv, pentru care a purtat o rochie violet şi care a ridicat-o şi mai mult, dacă era posibil, în ochii juraţilor şi ai publicului, datorită senzualităţii şi graţiei pe care le-a arătat pe ringul de dans.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Animalul rar care a fost observat de curând pe teritoriul României. Este cel mai mare răpitor din Europa și specialiștii îl credeau dispărut definitiv. Nici la Zoo nu îl mai puteau vedea copiii
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu pomi în curte. Trebuie să anunți primăria cu 48 de ore înainte
Playtech.ro
Ce se întâmpla în spatele lui Vladimir Putin în timpul discursului din Piața Roșie. Marea paradă, umbrită de frica rușilor FOTO
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
O româncă din Germania spune că i-a fost anulată cererea de credit din cauza instabilității politice din România
wowbiz.ro
Ionel Ganea, grav accident rutier! Fiul său, transportat în stare critică cu elicopterul SMURD
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Eclipsa de Lună din Fecioară. Zodiile care trec prin transformări puternice
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Au venit pentru o nuntă, dar au ars pe marginea drumului. Destinul sfâșietor al unei familii întoarse din Italia
Cancan.ro
ZODIA care își va găsi sufletul-pereche în luna mai 2025. Mihai Voropchievici: 'Fii deschis iubirii!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli la bloc 2025. Administratorul are interzis. Trebuie acordul locatarilor. Îl poți acționa în instanță
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
VIDEO Cine e, de fapt, Papa Leon al XIV-lea. Papa Francisc a făcut dezvăluiri despre el: "Este foarte calm, dar..."
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Pensionarii pierd 1.350 lei de la stat. Banii care nu se mai dau în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât costă cazarea la hotelul de lux al Simonei Halep, din Mamaia