Darius Vâlcov a plecat cu un taxi de la ICCJ. Ordonanţa de reţinere a expirat. Instanţa a rămas în pronunţare

Darius Vâcov este liber, cel puţin până ce magistraţii ICCJ vor pronunţa decizia pe cererea DNA de arestare a fostului ministru al Finanţelor. Între timp, ordonanţa de reţinere a lui Darius Vâlcov a expirat, iar fostul ministru a plecat de la Instanţa Supremă cu un taxi.
Romania TV
26 mart. 2015, 15:44
Darius Vâlcov a plecat cu un taxi de la ICCJ. Ordonanţa de reţinere a expirat. Instanţa a rămas în pronunţare

Darius Vâlcov le-a spus jurnaliştilor care l-au întrebat despre noaptea petrecută în arestul Central că sunt „condiţii mizerabile”.

Darius Vlcov a fost reținut miercuri de procurorii anticorupție, iar joi a fost prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de influență.

Potrivit DNA, în anul 2009, Darius Vâlcov a primit, în calitate de primar al municipiului Slatina, două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. Faptele ar fi fost săvârșite în perioada 2009 — 2013.

Darius Vâlcov este cercetat și într-un alt dosar penal, în care este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații obținute în virtutea funcțiilor publice, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deținea în fapt și pe care le administra prin interpuși.

Procurorii DNA au susţinut, în referatul de arestare, că Darius Vâlcov i-a cerut deputatului Daniel Ionuț Bărbulescu să distrugă o serie de probe dintr-un seif pe care i-l lăsase spre păstrare. Mai mult, în perioada în care era la conducerea ministerului Finanțelor, Darius Vâlcov se întâlnea cu complicii lui, îi instruia ce să spună la DNA și le promitea că va interveni pentru a bloca ancheta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„FCSB NU se califică în play-off!”. Verdictul AI devastator pentru Reghe și Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri carburanți duminică, 8 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină la final de săptămână. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o pastilă expirată. Medicii explică dacă poate deveni periculoasă
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT