Darius Vâlcov: Bugetul pe 2019 va fi în dezbatere cel târziu miercuri dimineaţă. Ce spune de concedieri VIDEO

Premierul din umbră al PSD a dezvăluit la România TV că toata creşterea cursului e artificială. "Vom avea şi o analiza dupa ce Consiliul Concurenţei termina controlul la Robor. Poate va incepe si un control pe aceste speculatii pe curs, care afectează persoanele cu rate în euro".
Ionela Marcu
28 ian. 2019, 16:57
Darius Vâlcov: Bugetul pe 2019 va fi în dezbatere cel târziu miercuri dimineaţă. Ce spune de concedieri VIDEO

UPDATE: Darius Vâlcov a anunţat că bugetul pe 2019 va fi în dezbatere miercuri dimineaţă, confirmând că el este construit pe un curs leu-euro mai mic de 4,7. 

„Bugetul este finalizat şi, probabil, cel târziu miercuri dimineaţă, dacă nu chiar mâine seară (marţi seară – n.r.), Ministerul Finanţelor îl va pune în transparenţă”, a afirmat Darius Vâlcov la România Tv, întrebat când crede că va fi prezentat spre dezbatere Parlamentului proiectul de lege privind bugetul pe 2019.

În context, el a precizat că bugetul este elaborat pe un curs de sub 4,7 lei pentru un euro.

„Aţi văzut creşterile din ultimii doi ani de zile, adică sunt 71 de miliarde aduşi în plus faţă de 2016 în 2018, creşteri care arată foarte clar că actuala coaliţie ştie foarte bine să aducă bani la bugetul statului şi îi cheltuie aşa cum a promis în campania electorală prin programul de guvernare”, a spus Vâlcov. 

Întrebat despre concedieri, Darius Vâlcov a declarat: „E o inventie, nicio cota de 10% pe sistem public, e adevarat ca sunt instituti publice si ca se fac analize pentru reorganizarea unora. Nu inseamna ca la toate trebuie parte din personal sa fie redus. Sunt multe unde trebuie adus personal. Cand fiecare minister va avea audit complet ca sa se introduca digitalizarea, unul dintre indicatori va fi ca aceia care stiu sa lucreze pe calculator sa ramana si sa fie adusi altii noi din piata daca exista o lipsa”.

Ministrul Finanţelor va cere intervenţia Consiliului Concurenţei privind fluctuaţiile ROBOR şi euro, iar instituţia va fi obligată să ofere rezultatele finale ale anchetei în numai 6 luni, a avertizat consilierul economic al premierului, Darius Vâlcov. El a lansat, de asemenea, un atac la preşedintele Consiliului Concurenţei şi al Consiliului Fiscal. 
Vîlcov a solicitat voalat şi retragerea lui Mugur Isărescu de la BNR. 

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu monedele aruncate în Fontana di Trevi de turiști, de fapt. Puțină lume știe
Capital.ro
Avertisment pentru femeile care ies la pensie. Vor primi doar jumătate: „Pensionarii de mâine pot fi mai săraci”
Playtech.ro
Orașul din România cu cele mai multe credite ipotecare. Românii cu Brașov sau București sunt mai precauți la investiții imobiliare
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o stradă din Calafat
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
O iubire imposibilă, între secretele clanurilor și blesteme. Drama de pe Netflix, inspirată din realitate
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mesajele disperate ale tinerei din Timișoara, înainte ca șoferul de ride-sharing să provoace accidentul sângeros: „I-a fost frică, s-a speriat”
Cancan.ro
Unde a fost plecată Silvana Dăogaru, cu 3 zile înainte să fie ucisă de soț. Părinții profesoarei de 44 de ani sunt implicați
iamsport.ro
Legendarul Roger Federer a ajuns lângă Ion Țiriac. Forbes face un anunț uluitor
MediaFlux
ANAF impune măsuri pentru românii care organizează nunți, botezuri și aniversări!
stirilekanald.ro
Georgiana și Cătălin, tinerii care și-au pus capăt zilelor pe A1, s-au logodit cu puțin timp înainte să recurgă la gestul extrem. Fata a postat imaginile: „Ești regele meu. Te voi iubi toată viața!”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect