Darius Vâlcov, pus sub control judiciar pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Darius Vâlcov, la data faptelor primar al municipiului Slatina, respectiv senator, într-un al treilea dosar. Vâlcov este acuzat de luare de mită (două infracțiuni) și trafic de influență. 
Filip Stan
16 nov. 2015, 10:40
Darius Vâlcov, pus sub control judiciar pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data de 16.11.2015 până la data de 14.01.2016, față de inculpatul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, la data faptelor primar al municipiului Slatina respectiv senator în Parlamentul României, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracţiuni) şi trafic de influenţă, precizează DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui denunțător un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri (denunțător în cauză) de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

„Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.
În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA.

Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, un procent de 10% din valoarea contractului, pentru semnarea respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuarea la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei.

La data de 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A., şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA.

Ulterior, la data de 27 august 2014, înainte de data emiterii primei facturi către S.C. Compania De Apă Olt S.A., administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv, pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord.

Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procent de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens.

Ulterior, în lunile septembrie şi decembrie 2014, inculpatul a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial.

Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei.
În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri (piese de mobilier folosite la amenajarea hotelului pe care inculpatul îl deţine în municipiul Slatina) şi asupra unei sume de bani existente în contul unei societăţi pe care inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan o controla prin interpuşi”, se arată în comunicatul DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Vâlcov trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 DNA solicită redeschiderea urmăririi penale pentru Darius Valcov şi alte opt persoane

Instanța a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție de confirmare a redeschiderii urmăririi penale față de Darius Vâlcov și alte opt persoane. Pe lângă Darius Vâlcov, în această cauză mai au calitatea de învinuiți: fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina; președintele Consiliului Județean (CJ) Olt, Paul Stănescu; vicepreședintele CJ Olt, Marius Oprescu; soția deputatului Daniel Bărbulescu, Andra Bărbulescu; oamenii de afaceri Ovidiu Ramba, Laurențiu Șerban, Cristian Tomescu, Bogdan Langa, ultimii patru fiind patroni sau acționari principali ai unor firme care au derulat contracte cu Primăria Slatina.

DNA a solicitat în luna iulie redeschiderea urmăririi penale față de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov și celelalte opt persoane acuzate de fapte de corupție.

Avocatul Ion Vedere, apărător al Andrei Bărbulescu, a explicat săptămâna trecută faptul că procurorii cer redeschiderea urmării penale într-o cauză soluționată anterior cu neînceperea urmăririi penale, ce a avut în vedere o sesizare făcută de fostul deputat Nicolae Stan. Acesta a depus, în 2012, o sesizare împotriva mai multor politicieni și oameni de afaceri din județul Olt, în care erau 16 puncte de acuzare, printre care și unele referitoare la contracte de concesiune încheiate de Primăria Slatina cu diferite firme.

În urmă cu trei ani, fostul deputat de Olt, Nicolae Stan, fost primar al comunei Colonești, a reclamat la DNA fapte de corupție în legătură cu contracte de concesiune a unor servicii, achiziții, contracte de execuție lucrări, sponsorizări încheiate de primăria Slatina, în perioada în care Darius Vâlcov a fost primar, cu firme ale oamenilor afaceri Cristian Tomescu, Bogdan Langa, Laurențiu Șerban și Ovidiu Ramba etc.

DNA Craiova a emis ordonanță de netrimitere în judecată la sesizările și reclamațiile lui Nicolae Stan. Acesta a atacat ordonanța procurorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care în 2014 a respins plângerea formulată de Nicolae Stan și l-a obligat pe acesta la plata a 50 de lei cheltuieli de judecată.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Inimaginabil! Un elev din Vaslui luase BAC-ul cu 6,7 dar a făcut contestație. Rezultatul final e fără precedent
Capital.ro
Testare pentru șoferi. Permisul de conducere se va lua mai greu. Noua probă obligatorie
Playtech.ro
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de Guvern
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Tărâmul din România unde timpul se roagă. O comoară pentru veșnicie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
BREAKING! Ștefan Popescu A MURIT. Avea doar 40 de ani și o dorință banală
Playsport.ro
Descoperirea misterioasă dintr-o criptă, legată de Vlad Țepeș, care ar putea rescrie istoria...
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Cursul a devenit obligatoriu de la 1 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Anunț important pentru românii care plătesc cu bani cash!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună