Darius Vâlcov, recent numit consilier de stat în Guvernul Dăncilă, rămâne sub control judiciar într-un dosar de corupţie

Magistraţii Tribunalului Dolj au decis să menţină controlul judiciar în cazul consilierului de stat Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei, la termenul de miercuri al procesului în care a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, potrivit Mediafax. Totodată, magistraţii doljeni au fixat următorul termen în acest proces pentru data de 14 martie.
Romania TV
31 ian. 2018, 15:13
Darius Vâlcov, recent numit consilier de stat în Guvernul Dăncilă, rămâne sub control judiciar într-un dosar de corupţie

Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 20 iulie, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au admis cererea lui Darius Vâlcov de strămutare de la Tribunalul Olt. În acest dosar, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în 2015, pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, cercetat în mai multe dosare penale, a fost numit, marţi, consilier de stat în aparatul propriu al prim-ministrului, potrivit deciziei Vioricăi Dăncilă, publicată în Monitorul Oficial.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, Darius Bogdan Vâlcov se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului”, se arată în decizia Vioricăi Dăncilă, care a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe în Guvernul Ponta, a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

Potrivit rechizitoriului trimis instanţei, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale i-ar fi cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. În schimbul intervenţiei sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuţie a lucrărilor.

La termenul din 9 ianuarie, judecatorii au rămas în pronunţare în acest dosar. Atunci, procurorul DNA a cerut pedepse maxime, cu executare, pentru toţi inculpaţii din această cauză. Având în vedere faptele de care este acuzat fostul ministru, pedeapsa maximă ar fi de 14 ani. Prima decizie ar urma să fie anunţată pe 8 februarie.

Vâlcov a lucrat la elaborarea actualului program de guvernare al PSD, dar şi la raportul de evaluare a miniştrilor Cabinetului Grindeanu.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că Darius Vâlcov este un „om competent”, care i-a făcut o impresie foarte bună, afirmând că 70% dintre oamenii politici au dosare şi punând acest lucru pe seama unei „mişcări de epurare a elitelor”.

„Este o decizie la latitudinea primului ministru care are tot dreptul să îşi selecteze grupul de consilieri. Îl cunosc pe Darius Vâlcov. Am lucrat de peste un an de zile cu el direct, nemijlocit, pe programul de guvernare. Îl cunosc şi din perioada în care a fost ministru de Finanţe (…) a făcut o impresie foarte bună”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a spus că Darius Vâlcov este un om „competent”.

„E un om competent şi sper să îşi poată aduce contribuţia în cadrul cabinetului doamnei Dăncilă la elaborarea, rafinarea unor propuneri şi urmărirea transpunerii programului de guvernare”, a spus Tăriceanu.

Cât priveşte priveşte faptul că Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, Tăriceanu a afirmat că „70% din oamenii politici au dosare şi probleme de imagine”.

„Dacă stăm să ne uităm bine cred că 70% din oamenii politici au dosare şi probleme de imagine. Dosarele se fac pe bandă rulantă. Li s-au făcut dosare lui Sevill Shhaideh, Rovanei Plumb, Paul Stănescu, s-au redeschis dosare. Este o mişcare de epurare a clasei politice în România şi a elitelor în general”, a răspuns Tăriceanu, întrebat dacă Vâlcov nu are o problemă de imagine.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Regulă pentru banii cash. Legea stabilește limite. Situațiile în care se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Românii pot obține până la 200.000 de euro fonduri nerambursabile. Tanczos Barna anunță lansarea programelor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România