Data exactă până la care pot fi plătite impozitele locale fără penalități. Avocații avertizează: „Acea informație că ar trebui să amânați până la 31 decembrie este una falsă”

Impozitele locale pot fi plătite până la data de 31 martie pentru o bonificație de 10%, însă foarte mulți români confundă ultima zi în care acestea pot fi achitate fără penalități.
Andrei Ene
16 ian. 2026, 08:48
Data exactă până la care pot fi plătite impozitele locale fără penalități. Avocații avertizează: „Acea informație că ar trebui să amânați până la 31 decembrie este una falsă”

Codul fiscal vorbește despre două termene clare până la care pot fi plătite impozitele locale fără penalități. Textul de lege se regăsește în articolul 467 și explică măsura bonificației, dar și termenul limită.

Data până la care pot fi plătite impozitele locale fără penalități

„Art. 467: Plata impozitului şi a taxei pe teren

(1)Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.

(2)Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe teren, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.”, se arată în Cod.

Citește și : Când vor fi interzise centralele pe gaz. Noi clarificări de la Ministerul Dezvoltării

Potrivit legii, există două scadențe pentru impozitele locale, respectiv 31 martie și 30 septembrie, inclusiv. Românii trebuie să știe faptul că dacă plătesc tot anul până la 31 martie, pot să primească o reducere de până la 10%, care este decisă prin hotărâre de consiliu local.

Avocatul Adrian Cuculis explică în ce constau penalizările pentru cei ce depășesc termenul de 30 septembrie la plata impozitelor locale și avertizează că amânarea plății până la 31 decembrie va presupune costuri suplimentare.

„Realitatea este că sunt două termene de plată. Un termen pentru care avem și o bonificație de 10%, acel termen este 31 martie. Și mai avem un termen până când trebuie să efectuăm plata integrală, respectiv 30 septembrie a anului curent.

După această dată, să știți că nimeni nu vă mai scapă de penalitatea de 0,1 pe ziua de întârziere, iar asta înseamnă că acea informație că ar trebui să amânați până la 31 decembrie este una falsă.”, arată acesta.

Astfel, plata impozitelor locale poate fi amânată până după 31 martie, dar se pierde bonificația de 10%, însă nu trebuie să depășiți 30 septembrie 2026 pentru a nu plăti penalități.

„Să știți că deși se vorbește despre plata în două tranșe, asta nu înseamnă că dacă nu veți plăti până la 31 martie vor începe să curgă penalități. Practic ultimul termen de plată pe care îl aveți este 30 septembrie 2026.

Citește și : Cât te costă să îți pregătești cele 3 mese ale zilei acasă. Calcul complet, în funcție de orașul în care locuiești

Ulterior acestei date trebuie să știți că veți avea penalități de întârziere de a doua zi după 30 septembrie până la 31 decembrie când veți vrea să faceți plata taxelor și impozitelor.”, mai transmite Adrian Cuculis.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cât l-a costat pe un român un meci la Cupa Mondială 2026. Sumele plătite pentru bilete și parcare. Preț uriaș la bere
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cât costă o plimbare cu catamaranul în largul Mării Negre, la Eforie, în 2026. Copiii au acces gratuit
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo a numit cei 4 fotbaliști români care s-au ridicat la rang de Hagi: ”Printre cei mai mari și cei mai tari!”
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?