De ce a fost menţinut în AREST Mircea Băsescu. Motivarea judecătorilor Curţii de Apel

Mircea Băsescu s-a folosit de statutul său de frate al Preşedintelui României pentru a lăsa familia lui Bercea Modial să creadă că are justiţia la discreţie şi a promis în schimbul unei sume de bani că, dacă nu va reuşi să influenţeze judecători, va interveni pe lângă seful statului în vederea graţierii lui Bercea Mondial, se arată în motivarea de menţinere în arest a fratelui preşedintelui Traian Băsescu. Magistraţii Curţii Apel Bucureşti au respins, în data de 27 iunie, contestaţia fratelui preşedintelui faţă de decizia instanţei de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile, menţinându-l astfel după gratii pe Mircea Băsescu. 
Romania TV
09 iul. 2014, 10:39
De ce a fost menţinut în AREST Mircea Băsescu. Motivarea judecătorilor Curţii de Apel

Judecătorii au decis să-l menţină în arest preventiv pe Mircea Băsescu pentru că, spun ei, ar fi comis mai multe fapte grave.

Judecătorii de la Curte de Apel Bucureşti susţin că Mircea Băsescu şi intermediarul Marian Căpăţînă, prin faptele pe care le-au săvârşit, au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor şi au profitat de poziţia pe care o are fratele preşedintelui pentru a-i face pe denunţători să creadă că poate să influenţeze justiţia, că în schimbul unor sume de bani poate obţine unele decizii favorabile denunţătorilor.

„Este de remarcat faptul că inculpaţii au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare, promiţând o hotărâre favorabilă în schimbul unor sume de bani, cu consecinţa afectării încrederii publicului în funcţionarea sistemului judiciar, acreditând ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, profitând de poziţia pe care o are inculpatul Băsescu Mircea pentru a da credibilitate afirmaţiilor făcute”, se arată în motivarea deciziei luată de CAB pe 27 iunie, prin care a fost a fost menţinută arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În motivare, judecătorii au reţinut şi denunţului fiului lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care susţinea că Mircea Băsescu i-ar fi cerut banii cu promisiunea că dacă nu va rezolva în instanţă, atunci va interveni pe lângă preşedintele Traian Băsescu pentru a-l graţia pe Sandu Anghel (interlopul Bercea Mondial). 

„Din conținutul acestor acte de sesizare rezultă că, în cursul lunii martie 2011, martorul denunțător Anghel Florin, împreună cu Anghel Fănica, mama denunțătorului, i-au remis lui Băsescu Mircea suma de 250.000 euro, în schimbul promisiunii celui din urmă că va interveni la Președintele României pentru a-l determina să dispună grațierea individuală a condamnatului Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, precum și pentru a interveni pe lângă procurori și judecători în vederea cercetării în stare de libertate a arestatului preventiv Anghel Sandu”, se arată în motivare judecătorilor. 

Magistraţii notează şi că arestarea lui Mircea Băsescu este necesară pentru „înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”, aceştia luând în calcul şi gravitatea faptelor în acest caz.

Mircea Băsescu se află în arest preventiv din data de 20 iunie, când Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea procurorilor DNA. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel, numai că magistraţii au decis menţinerea în arest a fratelui preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl său (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
300.000 de euro, suma pentru care Alex Pașcanu ezită să prelungească înțelegerea cu Rapid!
Capital.ro
Laura Codruța Kovesi încheie mandatul la conducerea Parchetului European: „Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a demonstra că, în UE, justiţia este în slujba cetăţenilor”
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un român care susține că a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: 'O performanță rarisimă'
MediaFlux
Americanii ne sfătuiesc să nu provocăm Rusia. Avertisment de la Pentagon
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT