De ce Dacia Spring, cea mai ieftină mașină electrică, va fi mai scumpă cu 8.000 € prin Rabla 2024

Dacia Spring, cea mai ieftină mașină electrică, va fi mai scumpă cu 8.000 € prin Rabla Plus în 2024. Și prețurile celorlalte mașini electrice vor crește cu aceeași sumă, în contextul în care, în proiectul de buget, ecobonusul oferit de stat este plafonat la 2.000 €.
Alina Costache
16 dec. 2023, 10:45
De ce Dacia Spring, cea mai ieftină mașină electrică, va fi mai scumpă cu 8.000 € prin Rabla 2024
Rabla 2024

Dacia Spring se scumpește! Prin programul Rabla Plus 2023, Dacia Spring 45 a putut fi achiziționată de români cu un preț de pornire de 10.400 €. În 2024, însă, cea mai ieftină mașină electrică de pe piață la ora actuală va porni de la 18.400 €, conform proiectului de buget pregătit de Guvern.

Citește și: Durata incredibilă a unei călători cu Dacia Spring de la Fălticeni și Saturn

Dacia Spring, cea mai ieftină mașină electrică, va fi mai scumpă

Dacia Spring 45, cu 44 cai putere, autonomie 225 km și 4 locuri, are un preț de listă de 20.800 €. Prin programele Rabla Clasic și Rabla Plus de până acum, cu ecobonus și tichete cumulate în valoare de 54.000 lei (10.800 €), dar nu mai mult de 50% din prețul de achiziție, cea mai ieftină mașină electrică de pe piață putea fi cumpărată cu 10.400 €.

De anul viitor, însă, prețul Dacia Spring 45 va porni de la 18.400 €. Toate mașinile electrice se vor scumpi cu 8.000 €, conform proiectului de buget pe 2024 ce prevede plafonarea ecobonusului Rabla Plus la 2.000 €.

„În anul 2024, cuantumul ecotichetului acordat prin programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (adică, Rabla Plus, n. red.), 2020 – 2024 este în sumă maximă de 10.000 lei”, prevede proiectul de buget pe 2024.

De asemenea, proiectul de buget pe 2024 prevede și scăderea cu 50% a primelor de casare Rabla Clasic.

„Prima de casare la Rabla este de maximum 3.500 de lei (600 €), pentru achiziţionarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou, în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 de lei (1.000 €), pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate”, mai scrie în proiectul de buget pe 2024.

La ora actuală, prin programul Rabla Clasic, prima de casare pentru un autovehicul uzat este de 7.000 de lei (1.400 €). Iar prima de casare pentru două autovehicule uzate este de 10.000 de lei (2.000 €).

Top 5 cele mai ieftine mașini electrice cu ecotichet de 2.000 € prin Rabla 2024. Dacia Spring, de la 18.400 €:

– Dacia Spring – 20.800 €: 44 cai putere, autonomie 225 km (WLTP), 4 locuri

Rabla 2023 – 10.400 €, Rabla 2024 – 18.400 €

– Smart EQ Fortwo – 24.000 €: 82 cai putere, autonomie 160 km (WLTP), 2 locuri

Rabla 2023 – 13.200 €, Rabla 2024 – 22.000 €

– Volkswagen e-Up! – 27.600 €: 83 cai putere, autonomie 258 km (WLTP), 4 locuri

Rabla 2023 – 16.800 €, Rabla 2024 – 25.600 €

– Fiat 500e – 33.900 €: 95 cai putere, autonomie 190 km (WLTP)

Rabla 2023 – 23.100 €, Rabla 2024 – 31.900 €

Citește și: Dacia Spring, în topul celor mai vândute maşini electrice în Europa. Modelul este fabricat în China

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT