De ce fug copiii de acasă. Primele semne care trebuie să îţi dea de gândit

Principalele motive pentru care copiii fug de acasă sunt lipsa supravegherii din partea părinţilor, teama de reacţia părinţilor faţă de situaţia şcolară sau faţă de o greşeală comisă de copil, intenţia de a câştiga bani, din cauza situaţiei materiale precare din familie, conflictele din familie, influenţa anturajului sau lăsarea copiilor în grija rudelor, în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate, scrie cugetliber.ro.

Citeşte şi Elevă de 14 ani din Capitală, DISPĂRUTĂ de acasă. Poliţia este în ALERTĂ

Specialiştii atrag atenţia cu privire la faptul că un copil nu va pleca niciodată de acasă fără să atragă atenţia: sunt nemulţumiţi, supăraţi. Unii dintre minori pleacă de acasă pentru a le da o lecţie părinţilor, pentru a-i şantaja, ca aceştia să vadă că pot rămâne singuri şi că nu au un comportament adecvat.

Citeşte şi Minora dispărută din Giurgiu, descoperită în locuinţa iubitului

Alte articole

Copilul de 11 ani din București dat dispărut a fost găsit în timp record, într-un troleibuz. Șoferul a sunat la 112

Mobilizare uriașă pentru găsirea unui copil de 9 ani dispărut din Buzău. A plecat de lângă familie, după ce ar fi pierdut la un joc

„Este vorba despre minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Această vârstă este cea mai problematică, este vârsta la care minorul vrea o anumită independenţă, consideră că toată lumea este a lor. Copiii pleacă de acasă şi pentru că părinţii le impun prea multe reguli. La un moment dat ajung să clacheze şi să încerce să îşi găsească starea de bine în altă parte. Însă se mai întâmplă ca minorul să fugă de acasă şi în momentul în care familia este destabilizată: părinţii se ceartă sau apare un părinte care nu este biologic. În acel moment, copilul nu îşi mai găseşte afectul de care are nevoie. În cazul băieţilor avem comportamentul de genul eu mă descurc de unul singur şi, astfel, încearcă marea cu degetul, iar la fete avem comportamentul în care apare o persoană, un prieten, un iubit în viaţa lor. În acel moment se simt protejate şi cred că cineva are grijă de ele şi nu mai are nevoie de părinţi”, explică psihoterapeutul Cristina Gemănaru.