De ce renunţă ciobanii din România la mioriţele noastre ca să crească oile de Karakul obţinute din încrucişarea cu ovine din Rusia şi Germania

Ciobanii din Moldova renunţă la mioriţele noastre ca să crească oi de Karakul. Karakul moldovenesc este o rasă de oi crescută în special pentru blană, dar și pentru lapte. Oile de Karakul se pretează doar pentru stepa moldovenească, fiind răspândite în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

Oile de Karakul românesc sunt o rasă creată în perioada 1948-1988 la stațiunea de cercetare de la Popăuți din județul Botoşani prin încrucișarea dintre Ţurcana neagră și brumărie, rasă autohtonă cu lână grosieră bine adaptată la condiţiile specifice din nord-estul Moldovei, dar slab performantă, sub aspectul calitativ, în direcţia producţiei de pielicele, cu berbeci de karakul negru și brumăriu proveniţi din bazinul Buhara – Turkmenistan, Kazahstan, Germania, Austria, Basarabia. Rasa de ovine Karakul de Botoşani varietatea neagră şi brumărie a fost omologată în anul 1987.

De ce renunţă ciobanii din România la mioriţele noastre ca să crească oile de Karakul

Oile de Karakul sunt căutate în special de crescători din zona de nord-est a Moldovei. Producţia de lapte este crescută, aproximativ 80 și 90 de litri de lapte de oaie. Dar adevărata sa calitate constă în lâna produsă.

La mare căutare sunt şi pielicele de Karakul. Cele mai multe mergeau în Ucraina, înainte de război. Pielicele de Karakul se folosesc pentru aface căciuli, mănuși și haine pentru doamne.

Caracteristicile oii de Karakul

Exteriorul – tipic rasei Karakul, formatul corporal dolicomorf.

Capul este uscăţiv, expresiv, alungit, cu profilul nasului berbecat. Faţa alungită, acoperită cu jar, cu fruntea îmbrăcată cu lână scurtă sau cu jar uşor ondulat. Berbecii au coarne de dimensiuni diferite, formând o spirală incompletă, iar 20 – 30 % sunt şuţi. Oile sunt de obicei şute, numai 5% prezintă coarne rudimentare, potrivit descrierii furnizate de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor ”Popăuți” – Botoșani, locul unde a fost creată rasa.

Urechile sunt mobile, blegi, de lungime variabilă şi cu fibre de păr scurte, lucioase, adesea ondulate. Lungimea urechilor este de 13,3 – 15,5 cm. iar lăţimea de 7,4 – 7,8 cm.

Gâtul – subţire, puţin alungit, orientat oblic în sus.

Trunchiul alungit (64,5 – 73,0 cm.), coastele sunt slab arcuite şi cu pieptul relativ îngust (17,1 – 22,2 cm.). Cavitatea toracică se lărgeşte şi se adânceşte spre abdomen, cu o adâncime toracică de 33,5 – 35,5 cm şi un perimetrul toracic de 83,8 – 97,6 cm.

Crupa este teşită, imprimând trunchiului forma piriformă. Crupa şi şalele sunt largi (19,6 – 20,7 cm) şi cu suprafaţa mare (zona cu buclajul cel mai valoros  calitativ al pielicelelor la miei).

Linia superioară urmează la oile Karakul un traiect ascendent de la grebăn (65,9 cm.) la crupă (67 cm.), după care urmează o teşitură spre baza cozii. La masculi datorită dimorfismului sexual, înălţimea la grebăn este mai mare decât la crupă.

Membrele potrivit de lungi, cu osatura puternică, aplomburi corecte, cu ongloane pigmentate, adaptate marşurilor lungi. Membrele sunt acoperite cu lâna până în la genunchi şi jaret; restul acoperit cu jar scurt şi lucios.

Coada, caracteristică rasei Karakul, cu un depozit de grăsime de forma unui sac bilobat (10 – 12kg. la berbeci, 6 -8 kg la oi) sau triunghiular (la metişi). Vârful cozii este uscăţiv şi subţire, mai scurt sau mai lung, se termină cu o îndoitură în S, ce ajunge până la jaret.

Ugerul – formă globuloasă, dezvoltare mijlocie spre mică, mameloane de mărime mijlocie.

Greutatea corporală a oilor la montă: 42-45kg. Iar a berbecilor de 65 – 75kg.

Prețul pentru un berbec mior la 2 ani pornește de la 1.500 de euro și poate ajunge liniștit până la 3.000 de euro. În România sunt circa 250.000 de capete de karakul.