De ce vă obsedează jocul Candy Crush: Ce se întâmplă în creierul vostru atunci când îl jucaţi

Potrivit psihologilor, jocul Candy Crush exploatează nişte slăbiciuni ale creierului uman pentru a ne face să jucăm în continuare.
Alina Costache
02 apr. 2014, 15:56
De ce vă obsedează jocul Candy Crush: Ce se întâmplă în creierul vostru atunci când îl jucaţi

Candy Crush este jucat de circa 93 de milioane de persoane în fiecare zi şi câştigă 800.000 de dolari zilnic de la jucătorii care cumpără vieţi noi şi alte elemente. Circa 500 de milioane de oameni au downloadat aplicaţie gratuită, iar King Digital Entertainment, compania din spatele fenomenului, a câştigat anul trecut 568 de milioane de dolari.

De ce este acest joc „obsedant”?

În primul rând, pentru că este simplu. Orice preşcolar poate să îl joace – trebuie doar să alăturaţi trei bomboane de aceeaşi culoare. Iniţial, jocul ne permite să câştigăm şi să trecem foarte uşor la alt nivel, dându-ne o mare satisfacţie. Aceste realizări sunt văzute de creier ca mini-premii. Se eliberează dopamină, o substanţă chimică care ne dă dependenţă. Deşi este responsabilă şi de plăcere, dopamina joacă un rol important şi în învăţare, antrenându-ne să lucrăm mai bine.

Dacă jocul ar rămâne aşa de uşor, ne-am plictisi rapid de el. Dar Candy Crush ne face să revenim tot timpul la el. Jocul devine din ce în ce mai greu, iar realizările sunt mai puţine.

Deşi dezvoltatorii jocului spun că succesul vostru ţine de noroc, el ţine de fapt de felul în care sunt oferite culorile de către aplicaţie şi nu de talentul vostru. Astfel, începem să pierdem mai des decât câştigăm şi nu mai ştim când va veni următorul triumf. În loc să ne descurajeze, jocul ne face să îl dorim şi mai mult.

Steve Sharman, psiholog la Universitatea din Cambridge care cercetează dependenţa de jocuri, explică că impresia că deţinem controlul jocului este cheie către dependenţa de el.

„Iluzia controlului este un element crucial în menţinerea dependenţei faţă de un joc (…) Sunt nişte elemente în jocuri, precum boosterele din Candy Crush, care le permit jucătorilor să creadă că influenţează rezultatul jocului. În unele cazuri influenţează, dar aceste momente sunt foarte rare”, a explicat psihologul.

Un alt element al jocului care ne influenţează puternic este limita de timp. Candy Crush pune pauză atunci când pierzi de cinci ori. Asta înseamnă că nu o să fii niciodată satisfăcut pe deplin şi vei vrea mai mult. Prin faptul că nu te lasă să ma joci, jocul îţi oferă o recompensă şi mai mare atunci când te întorci. Aşa face Candy Crush bani – te lasă să intri în joc dacă vrei să cumperi extra vieţi.

Mai mult, faptul că jocul implică bomboane nu este o coincidenţă. Mâncarea este folosită des în jocurile de noroc – gândiţi-vă la „păcănelele” cu fructe, legând plăcerea noastră de a mânca cu jocul. Faptul că ne plac bomboanele ne ajută să vedem jocul ca fiind mai amuzant şi mai relaxant.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
“Edi Iordănescu sau Marius Șumudică la CFR Cluj!” Propunerea făcută în direct
Capital.ro
Reguli noi pentru permisul de conducere. Modificare la examenul pentru categoria B. Directiva UE
Playtech.ro
Locurile interzise pentru turişti. Unde nu ai voie să ajungi niciodată pe Pământ
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion cu 277 de pasageri a fost cuprins de foc la aterizare, pe cel mai mare aeroport din Nepal
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi