De ce vor judecătorii ELIBERAREA lui Gigi Becali: Detenţia a fost ca un purgatoriu pentru el

Judecătorii de la Tribunalul Medgidia au făcut publică motivarea deciziei de vineri, când au hotărât că Gigi Becali poate fi eliberat condiţionat din închisoare, după ce a ispăşit aproape un an şi zece luni din pedeapsă. În opinia judecătorilor din Medgidia, Gigi Becali îndeplinește condițiile eliberării condiționate după executarea a două treimi din pedeapsă, întrucât a fost stăruitor în muncă și disciplinat pe perioada detenției.
Filip Stan
10 mart. 2015, 13:04
De ce vor judecătorii ELIBERAREA lui Gigi Becali: Detenţia a fost ca un purgatoriu pentru el

Gigi Becali află marţi când se va decide dacă va fi sau nu eliberat condiţionat, după ce judecătorii au decis vineri că întruneşte condiţiile pentru a scăpa mai repede din puşcărie. Magistraţii de la Judecătoria din Medgidia au făcut publică şi motivarea deciziei de săptămâna trecută.

Instanța apreciază ca îndeplinit și criteriul obiectiv, respectiv a fost stăruitor în muncă, acumulând zile câștig, a fost disciplinat, nu are nicio sancțiune disciplinară și a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenție apreciind-o ca un ‘purgatoriu’, de la viața materială la cea spirituală„, se arată în motivare.

Instanța a apreciat și faptul că Becali a fost folosit la muncă pe perioada detenției, a elaborat trei lucrări pe care le-a publicat și nu a provocat conflicte cu ceilalți deținuți sau cu cadrele din penitenciar.

Pentru acest comportament a fost recompensat de 11 ori și a beneficiat de două învoiri din penitenciar. Nu a fost cazul vreunui refuz de participare la activități și programe. Cele trei sancțiuni disciplinare aplicate i-au fost anulate de către instanță prin hotărâri definitive, ceea ce face să nu aibă nicio sancțiune disciplinară„, se precizează în motivare.

Astfel, perioada efectiv executată din pedeapsă este, în opinia instanței, „suficientă pentru ca funcția și scopul pedepsei să fie atinse”. Instanța a susținut, totodată, că evoluția corespunzătoare a conduitei condamnatului pe perioada detenției demonstrează „dobândirea capacității concrete de mobilizare și responsabilizare, în sensul reintegrării sale licite în societate”.

În motivare sunt menționate și susținerile făcute de inculpat în fața instanței, cu ocazia judecării cererii de eliberare condiționată. Becali le-a mulțumit judecătorilor și procurorilor care l-au condamnat, afirmând că altfel „nu ar fi găsit mântuirea, vindecarea spirituală”, arătând că pentru el „temnița a fost o curățare spirituală”.

„La întrebarea președintelui de complet dacă este pregătit să se întoarcă în viața socială, petentul-condamnat arată că însăși caracterizarea vorbește de la sine; când va ieși din pușcărie se va transforma într-un om duhovnicesc și va vrea să stea numai între oameni curați. Nu-l va mai interesa viața publică, pentru a nu mai fi îndemnat la păcat. În ce privește Steaua, dacă va aduce bani, o va păstra, dacă nu, o va da cadou”, se mai menționează în documentul citat.

Gigi Becali a arătat, în declaraţia dată în faţa instanţei, că, din închisoare, a făcut foarte multe acte de caritate şi că îndeplineşte condiţiile pentru a fi pus în libertate.

Citeşte şi Mama lui Gigi Becali, despre ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ: „O să-l lase liber. Nu a făcut rău la nimeni” VIDEO

Reprezentantul DNA a susținut în fața instanței că nu sunt îndeplinite condițiile eliberării condiționate, din cauza conduitei condamnatului pe parcursul executării pedepsei.

„A încercat să eludeze regimul de executare în mai multe rânduri prin motive medicale neîntemeiate, încercând să inducă în eroare organele judiciare; iar sancțiunile, chiar dacă sunt anulate, sunt o reflectare a conduitei condamnatului în penitenciar”, a arătat procurorul, solicitând respingerea cererii de eliberare condiționată, potrivit Agerpres.

Dosarul de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali a ajuns la Judecătoria Medgidia, după ce acesta a fost prezentat în faţa unei comisii pentru liberarea condiţionată, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi şase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Gigi Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărţi, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” şi „Becali şi Steaua”, iar în februarie 2015 a anunţat că se apucă de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.


DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Schimbare la TV! După Antena 1, încă un post din România va transmite meciurile de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Rezolvare subiecte matematică Evaluarea Națională 2026. Cerința care i-ar putea departaja pe elevii foarte bine pregătiți
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?