Decizie ÎCCJ: Angajaţii pot fi concediaţi şi prin e-mail

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit că angajatorii pot transmite decizia de concediere a unui salariat prin intermediul e-mailului.
Filip Stan
11 ian. 2017, 07:26
Decizie ÎCCJ: Angajaţii pot fi concediaţi şi prin e-mail

Judecătorii au ajuns la concluzia că această modalitate de a elibera un lucrător din funcţie este legală, dar vor fi anumite condiţii care trebuie să fie îndeplinite. Potrivit legislatiamuncii.ro, în data de 9 ianuarie 2017 decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, iar de acum încolo are efecte la nivel naţional.

Când este posibilă decizia de concediere prin email?

– în contextul în care salariatul în cauza a oferit angajatorului o adresa de acest gen, iar părţile obişnuiesc să comunice, în general, în acest mod;

– fişierul care conţine decizia de demitere trebuie să fie în format PDF şi este necesar să se respecte prevederile obligatorii ale Codului muncii.

Aşadar, potrivit articolului 76 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină motivele pentru care angajatul este demis şi care va fi perioada de preaviz. De asemenea, salariatul mai trebuie să primească o serie de informaţii legate de locurile de muncă disponibile pe care le are angajatorul şi în ce condiţii s-ar putea decide să accepte unul dintre acestea.

Această decizie a ICCJ vine ca urmare a unui caz petrecut în judeţul Iaşi, când un angajat a dat în judecată angajatorul, după ce a primit pe e-mail decizia de concediere.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Mașinile second-hand din străinătate, mai periculoase decât cele folosite doar în România. Mărcile cu cele mai mari probleme
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?