DECIZIE importantă, luată de Gigi Becali în închisoare. Vezi ce va face miercuri VIDEO

Gigi Becali a hotărât ca miercuri, la judecarea recursului la cererea de suspendare a executării pedepsei, să-și susțină cauza și să vorbească în fața judecătorilor. În același timp, avocaţii pregătesc și plângerea către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe care o vor depune în câteva zile.
Romania TV
30 iul. 2013, 12:15
DECIZIE importantă, luată de Gigi Becali în închisoare. Vezi ce va face miercuri VIDEO

Avocatul Pavel Abraham l-a vizitat marţi în închisoare pe Gigi Becali, pentru a stabili strategia care ar urma să fie adoptată miercuri, în faţa instanţei, când se va judeca recursul la cererea de suspendare a executării pedepsei.

După întrevederea cu patronul Stelei, Pavel Abraham a declarat: „Cred că suntem foarte bine pregătiţi, iar asta o vom vedea în faţa în faţa instanţei. Singura nemulţumire a domnului Becali este aceea că nu şi-a văzut familia de trei luni. De fapt, aceasta este ideea care l-a dominat în permanenţă în timpul discuţiilor. Miercuri, în faţa instanţei, va lua şi el cuvântul şi sper că va fi unul foarte profund şi plin de argumente serioase. Faptul că nu a reuşit până acum să-şi vadă familia este elementul care îl deranjează cel mai mult„.

Întrebat care este starea generală a lui Gigi Becali, avocatul Pavel Abraham a spus: „Starea lui este una bună, de echilibru. Singurul element care nu-l satisface este cel legat de relaţia cu familia„.

În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul FC Steaua având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Cererea lui Becali a vizat contopirea pedepselor din condamnările definitive primite în dosarele privind sechestrarea de persoane, schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării şi „Valiza”.

Citeşte şi: Becali vrea să participe la examenul de admitere la Facultatea de Teologie

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Aceştia au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
David Popovici, încurcătură înainte de semifinala la 200 de metri liber: „Băi, ce ordine? Cum sunt astea inversate?”
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Cum se răcoreau casele înainte de apariția aerului condiționat. Soluțiile vechi care sunt folosite și astăzi
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Lovitură pentru Putin! Ucraina i-a afectat grav locuința de la Marea Neagră
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat