DECIZIE ÎN PREMIERĂ: Regulamentul care prevede ca elevii să poarte obligatoriu uniforme şcolare, DISCRIMINATOR

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a decis, miercuri, că regulamentul unei scoli gimnaziale din Bucuresti, care prevede ca elevii sunt obligati sa poarte uniforme scolare si ca cei care nu respecta regula se aleg cu nota scazuta la purtare si cu absenta nemotivata pe acea zi, reprezinta discriminare indirecta.
Filip Stan
13 ian. 2016, 15:08
DECIZIE ÎN PREMIERĂ: Regulamentul care prevede ca elevii să poarte obligatoriu uniforme şcolare, DISCRIMINATOR

Lipsa uniformei nu este un motiv de sancționare disciplinară chiar dacă există o prevedere potrivit căreia elevii trebuie să poarte „elemente vestimentare”, care se aprobă la fiecare început de an școlar de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Marian Banu.

„Lipsa uniformei nu este un motiv de scădere a notei la purtare. Există o obligativitate ca fiecare unitate de învățământ să aibă o ținută adecvată, decentă, care poate fi o uniformă, un veston, un ecuson, dar, dacă cineva nu vine cu uniformă sau nu poartă uniformă, nu poate să fie amendat sau să i se scadă nota la purtare. Există o prevedere prin care unitățile de învățământ au obligația ca elevii să poarte elemente vestimentare care se aprobă la începutul anului școlar în Consiliul de Administrație și în care se cere și opinia părinților și a comunității locale. Noi putem să prevedem în regulamentul școlar că este obligatorie o ținută vestimentară sau elemente vestimentare, dar nu puteam sancționa elevii că vin fără uniformă, pentru că trebuie să avem în vedere cauzele pentru care elevul vine fără uniformă”, a explicat Banu, potrivit Agerpres.

O școală gimnazială din Capitală a fost sancționată cu 1.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pe motiv că reprezintă „discriminare indirectă” prevederea din regulamentul unității de învățământ referitoare la scăderea notei la purtare în cazul în care nu este folosită uniforma.

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, „regulamentul unei școli gimnaziale din București care prevede obligativitatea purtării uniformei școlare și sancționează nerespectarea acestei norme cu scăderea notei la purtare și cu trecerea absenței nemotivate pentru ziua respectivă reprezintă discriminare indirectă”.

CNCD recomandă modificarea regulamentului școlii prin eliminarea măsurilor discriminatorii și sugerează unității școlare să publice în mass-media un rezumat al hotărârii în speță.

Hotărârea CNCD poate fi atacată în instanță.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Toto Dumitrescu, săltat de polițiști și internat la Psihiatrie. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut prăpăd într-un magazin și s-a certat cu iubita
iamsport.ro
Giovanni Becali ar fi sabotat transferul lui Prunea în Serie A: ”E șmecher, nu? Am trimis hârtie acolo că e operat la genunchiul drept, că a avut ligamentele rupte!”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?