Decizie radicală la nivel global, se aplică din 2027. Se schimbă ora oficială a lumii

Modul în care este calculată ora oficială a lumii se va schimba radical începând cu data de 20 mai 2027. Decizia istorică a fost luată la Versailles, în cadrul Conferinței Generale pentru Măsuri și Greutăți.
Alina Costache
26 oct. 2026, 15:10
Decizie radicală la nivel global, se aplică din 2027. Se schimbă ora oficială a lumii

Decizie radicală la nivel global. Potrivit deciziei de la Versailles, din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi ajustată prin adăugarea unor secunde, astfel încât ora oficială să fie aliniată cu rotația Pământului.

Decizie istorică la nivel global. Ce se întâmplă cu ora oficială a lumii

Decizia din cadrul Conferinței Generale pentru Măsuri și Greutăți a fost luată după ce schimbările în viteza de rotație a Pământului au ridicat posibilitatea ca, pentru prima dată, să fie nevoie să se scadă o secundă din timpul oficial.

Până acum, din când în când, ceasurile atomice primeau o secundă în plus, ca ora oficială să rămână aliniată cu rotația Pământului.

Pe glob sunt folosite două moduri de a măsura timpul. UTC se bazează pe ceasuri atomice extrem de precise, în timp ce timpul astronomic depinde de rotația Pământului, care variază ușor. Pentru ca diferența dintre ele să rămână mică, din 1972 au fost adăugate 27 de secunde intercalate, ultima la sfârșitul lui 2016. În acele momente, un minut a durat 61 de secunde, scrie Mediafax. 

Citește și Ora de iarnă 2026. Cum vor circula trenurile după schimbarea orei, anunţul CFR Călători

Dacă pentru oameni corecțiile trec neobservate, pentru sistemele informatice, rețelele de telecomunicații, navigația prin satelit și rețelele de energie, care depind de o sincronizare perfectă, ele au provocat probleme. Secundele adăugate în trecut au dat peste cap sisteme informatice și servicii online.

Specialiștii au luat în calcul pentru prima dată scăderea cu o secundă a orei oficiale după ce în ultimii ani viteza de rotație a Pământului a crescut. Nu se știe cum ar reacționa sistemele informatice la această schimbare.

În 2022, statele membre decideseră deja renunțarea la secunda intercalată până în 2035. Riscul secundei negative a dus la devansarea termenului.

De acum, diferența dintre UTC și timpul astronomic va putea crește până la 3.600 de secunde, adică o oră. Schimbarea va conta mai ales în astronomie, geodezie și unele aplicații prin satelit, care vor trebui să țină cont separat de decalajul dintre ora ceasului și rotația Pământului. CGPM are 69 de state membre și 34 de state și economii asociate.

Citește și România trece la ora de iarnă. Cum ne afectează organismul această schimbare. Medicul Tudor Ciuhodaru: „În fiecare an mulți pacienți ajung la urgențe cu o simptomatologie polimorfă”