Declaraţie şoc a administratorului DD Chim Deva, după scandalul cu dezinsecţia de la liceul din Arad: „A fost ordin de la minister”

Scandalul cu elevii de la Liceul German din Arad, despre care se presupune că ar fi fost intoxicaţi după ce s-a făcut deratizarea în clădirile unităţii de învăţământ, ia amploare. Asta, deşi elevii care au fost duşi de familii la spital, au fost externaţi şi nici unul nu era în stare gravă.
Romania TV
17 ian. 2020, 09:49
Declaraţie şoc a administratorului DD Chim Deva, după scandalul cu dezinsecţia de la liceul din Arad:

Administratorul firmei DDChim Deva, Csaba Vereș, societatea care se ocupă de deratizare, susține că totul este politic, iar când un ministru dă un ordin toată lumea îl execută, fără ca cineva să aibă vreun cuvânt de spus.

”Cosmin Ilioni, de la Inspecția Sanitară din cadrul DSP mi-a spus că trebuie să mă amendeze, că așa a primit ordin de la Minister”, a declarat Csaba Vereș, potrivit site-ului mesagerulhunedorean.ro.

Dacă aşa vrea partidul

Se ştie, nu este o noutate inventată de PNL, când vrei să schimbi un director, te legi de orice prostie pe care o fac angajaţii instituţiei conduse de acesta. Asta se întâmplă în aceste zile la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. PNL vrea să o schimbe pe directoarea Adina Pera Ştefănie şi să-l pună în locul ei – potrivit mai multor surse din PNL – pe Cosmin Ilioni, de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP.

Până aici nimic anormal. Dacă aşa vrea partidul, aşa să fie! Numai că inspectorul Ilioni este cel care deunăzi a mers să verifice firma DD Chim, după scandalul cu dezinsecţia de la Liceul German din Arad, procedând cu totul şi cu totul în afara legii.

 

“A primit ordin de la minister să mă amendeze”

Potrivit lui Csaba Vereş, administratorul DD Chim Deva, Cosmin Ilioni s-a prezentat la sediul firmei, spunându-i acestuia că are ordin de la Bucureşti să-l amendeze. Adică să dea amendă firmei, în urma scandalului de la Arad, unde, de fapt, nu s-a întâmplat mai nimic.

”După cazul de la Timişoara, de anul trecut, în noiembrie a venit în control o echipă mixtă de la DSV şi, DSP, mai exact de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP, şi a verificat societatea. Totul a ieşit foarte bine, a fost totul OK. Tot acest domn Ilioni a venit şi atunci. Iar acum mi-a spus inspectorul că trebuie să mă amendeze, că aşa a primit ordin de la cei din Ministerul Sănătăţii. Voi contesta amenda, evident. Am lucrat la toate şcolile din judeţul Alba cu acest dezinfectant şi totul e perfect. Am toate avizele şi toate documentele necesare în regulă. Lucrăm profesionist, nu ne jucăm”, a declarat Csaba Vereş, administratorul societăţii DD CHIM din Deva.

 

Nu s-a operat în registrul biocidelor

”În ceea ce priveşte biocidul Preventol, pentru suprafeţe, cu care am făcut lucrările la liceul german din Arad, trebuie spus că acesta are avizul Ministerului Sănătăţii până în 2024. Deci, potrivit avizului respectiv, putem să-l folosim până în 2024. Nu apare în registrul special că acest biocid nu ar mai fi în uz. Cel puţin nimeni nu a operat vreo modificare până în 10 ianuarie 2020, când am lucrat la liceul din Arad. Ca atare, unde am greşit? Niciunde. Dacă vor să dea amenzi doar ca să fiu eu ţapul ispăşitor, se înşală”, a adăugat Csaba Vereş.

Se ştie, nu este o noutate inventată de PNL, când vrei să schimbi un director, te legi de orice prostie pe care o fac angajaţii instituţiei conduse de acesta. Asta se întâmplă în aceste zile la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. PNL vrea să o schimbe pe directoarea Adina Pera Ştefănie şi să-l pună în locul ei – potrivit mai multor surse din PNL – pe Cosmin Ilioni, de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP. Până aici nimic anormal. Dacă aşa vrea partidul, aşa să fie! Numai că inspectorul Ilioni este cel care deunăzi a mers să verifice firma DD Chim, după scandalul cu dezinsecţia de la Liceul German din Arad, procedând cu totul şi cu totul în afara legii.

 

“A primit ordin de la minister să mă amendeze”

Potrivit lui Csaba Vereş, administratorul DD Chim Deva, Cosmin Ilioni s-a prezentat la sediul firmei, spunându-i acestuia că are ordin de la Bucureşti să-l amendeze. Adică să dea amendă firmei, în urma scandalului de la Arad, unde, de fapt, nu s-a întâmplat mai nimic.
”După cazul de la Timişoara, de anul trecut, în noiembrie a venit în control o echipă mixtă de la DSV şi, DSP, mai exact de la Inspecţia Sanitară din cadrul DSP, şi a verificat societatea. Totul a ieşit foarte bine, a fost totul OK. Tot acest domn Ilioni a venit şi atunci. Iar acum mi-a spus inspectorul că trebuie să mă amendeze, că aşa a primit ordin de la cei din Ministerul Sănătăţii. Voi contesta amenda, evident. Am lucrat la toate şcolile din judeţul Alba cu acest dezinfectant şi totul e perfect. Am toate avizele şi toate documentele necesare în regulă. Lucrăm profesionist, nu ne jucăm”, a declarat Csaba Vereş, administratorul societăţii DD CHIM din Deva.

 

Nu s-a operat în registrul biocidelor

”În ceea ce priveşte biocidul Preventol, pentru suprafeţe, cu care am făcut lucrările la liceul german din Arad, trebuie spus că acesta are avizul Ministerului Sănătăţii până în 2024. Deci, potrivit avizului respectiv, putem să-l folosim până în 2024. Nu apare în registrul special că acest biocid nu ar mai fi în uz. Cel puţin nimeni nu a operat vreo modificare până în 10 ianuarie 2020, când am lucrat la liceul din Arad. Ca atare, unde am greşit? Niciunde. Dacă vor să dea amenzi doar ca să fiu eu ţapul ispăşitor, se înşală”, a adăugat Csaba Vereş.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT