Demisie în bloc la cea mai mare școală din București, după revolta părinților. Tinerii ar putea să învețe în trei schimburi din cauza spațiilor insuficiente

La Școala Gimnazială 195 „Hamburg” din sectorul 3, cea mai mare din Capitală, conducerea și-a depus demisia cu două zile înainte de începerea școlii. Părinții semnalează haosul din cauza spațiilor insuficiente, care ar putea obliga elevii să învețe în trei schimburi.
Irina Dumitrescu
06 sept. 2025, 19:49
Demisie în bloc la cea mai mare școală din București, după revolta părinților. Tinerii ar putea să învețe în trei schimburi din cauza spațiilor insuficiente

Școala Gimnazială 195 „Hamburg” din sectorul 3 al Capitalei, cea mai mare unitate de învățământ din București, se află într-o situație critică. Conducerea școlii, alături de directoarea Ștefania Voicu, și-a depus demisia cu doar două zile înainte de începerea cursurilor, programate pentru luni, 8 septembrie.

Demisie în bloc la cea mai mare școală din București

Părinții acuză lipsa spațiului din școală dar și programul haotic, care ar putea să forțeze elevii să învețe în trei schimburi. O mamă susține că nu există suficient spațiu în școală pentru două schimburi și nici măcar pentru ca elevii de clasa a opta să se pregătească suplimentar pentru Evaluarea Națională.

Citește și : Din anul școlar 2025-2026, profesorii vor trebui să aloce 25% din numărul total de ore al disciplinei predate pentru activități remediale

„Programul școlar care este propus acum este unul provizoriu. Am depus demersuri pentru programul de dimineață, pentru că acești copii au acest stres al Evaluării Naționale și au nevoie să meargă de dimineață la școală.

Clasa a opta ar trebui să învețe dimineața alături de clasele primare. Din păcate, nu există spațiu suficient, deși, în aprilie au fost multe discuții cu primăria și li s-a promis că se aduc containere, că se va amenaja spațiul. Acum conducerea ar trebui să găsească tot felul de soluții și compromisuri, astfel încât acești copii să învețe totuși în două schimburi.

Nu există spațiu locativ suficient în această școală. Mai mult decât atât, din cauza acestui impediment, acele pregătiri pentru elevii de clasa a opta, prevăzute a fi susținute de către profesori suplimentar pentru Evaluarea Națională nu se pot realiza, ne-au informat profesorii, pentru că nu există spațiul necesar.”, transmite aceasta.

Elevii de clasa a III-a sunt nevoiți să urmeze ore între 11 și 14, motiv pentru care părinții lor au depus sesizări și amenință că vor merge în instanță, acuzând că elevii lor sunt obligați să învețe într-un sistem „haotic, abuziv și ilegal”.

Conducerea Școlii 195 din București justifică situația prin faptul că unitatea de învățământ se află într-un amplu proces de renovare și extindere, iar până la finalizarea acestuia, estimată pentru septembrie 2026, elevii trebuie să învețe în condiții provizorii.

În prezent, doar două corpuri sunt active, iar câteva containere suplimentare au fost amplasate „pe trotuar, în parcare, în ciuda supraaglomerării școlii, care are aproximativ 86 de clase”.

Părinții, revoltați că li s-a propus învățământul în trei schimburi ilegal

Părinții mai spun că, vineri, 5 septembrie, li s-a comunicat un „program provizoriu, program haotic, ilegal, deoarece maschează un învățământ în trei schimburi, deși această formă de organizare este ilegală, cum au declarat recent atât Ministerul Educației, cât și Inspectorul școlar general”, potrivit edupedu.ro.

Situația a fost tensionată încă de la sfârșitul lunii august, când sursa citată relata că elevii nu știau în ce schimb vor învăța și la ce oră vor începe cursurile.

Citește și : Profesorii au ieșit din nou în stradă și cer demisia lui Daniel David și Bolojan. Protest masiv la Guvern: „Nu duceți elevii la școală luni”

Părinții primiseră un formular online cu trei variante de program, inclusiv una care propunea reducerea orelor la 45 de minute și rotația claselor, fără să fie clară frecvența alternării. Conducerea declarase că „se analizează organizarea programului în două schimburi” și că va solicita aprobarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Ministrul Educației, Daniel David, avertizase încă din martie 2025 că, din anul școlar 2025-2026, nu mai este legal ca elevii să învețe în trei schimburi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Rapid i-a oprit renta viageră lui Rică Răducanu! “Aveam 1.500 lei, mi i-au tăiat și p-ăia! Asta e singura mea dorință pe care o mai am…”
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
Playtech.ro
Greșeala pe care o faci la controlul rutier și te costă bani. Cum o eviți, aşa ajungi de la amendă la avertisment
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi