Departamentul juridic al ANRE a sesizat DNA, acuzând că instituția ar fi pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei cu un furnizor de energie

Departamentul juridic al ANRE a sesizat DNA și acuză autoritatea că ar fi impus pierderea litigiului de 100 de milioane de lei cu furnizorul de energie Nova Power&Gas, companie cu care statul român are mai multe afaceri.
Andrei Ene
16 dec. 2025, 12:37
Departamentul juridic al ANRE a sesizat DNA, acuzând că instituția ar fi pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei cu un furnizor de energie

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este acuzată de departamentul juridic, care a depus plângere la DNA, că a impus la nivel de conducere o strategie procesuală care a dus la pierderea premeditată a litigiului pe care l-a avut cu furnizorul Nova Power & Gas, potrivit HotNews.

Departamentul juridic al ANRE a sesizat DNA după ce instituția ar fi pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei

În februarie 2024, ANRE a aplicat cea mai mare sancțiune din istoria pieței de energie din România, amenzi de 537 de milioane de lei pentru Nova Power & Gas, Tinmar Energy, EFT Furnizare și Freepoint Commodities, acuzați de manipularea pieței.

Compania Nova Power & Gas a primit o amendă de 100 de milioane de lei, care a fost contestată imediat.

Citește și : Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, vizat într-un dosar de dare de mită. Percheziții DNA la locuința lui

În iunie 2024, Curtea de Apel a decis ca sancțiunea să fie suspendată până la soluționarea pe fond, iar în toamna lui 2025 procesul a fost pierdut definitiv de ANRE, ca urmare a aplicării strategiei de apărare stabilite la nivelul conducerii, potrivit sesizării penale făcute de departamentul juridic al ANRE.

Această strategie ar fi dus la anularea definitivă a amenzii de 100 de milioane de lei aplicate companiei pentru manipularea pieței de energie, potrivit mai multor angajați din ANRE, care au explicat situația pentru HotNews.

Precedentul care a fost creat în dosar ar putea avea consecințe în cel puțin 26 de dosare similare, potrivit departamentului juridic al ANRE. Membrii acestuia susțin că au fost impuse strategii procesuale contrare interesului instituției, jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și avertismentelor formulate de juriștii ANRE.

„Oamenii din departamentul juridic cred că vor fi pierdute toate procesele deschise în urma investigațiilor ANRE pe manipularea pieței”, au precizat pentru HotNews sursele amintite.

Mai mult, ei arată că pierderea proceselor ar putea să genereze prejudicii financiare de sute de milioane de euro la bugetul statului.

Departamentul Juridic al ANRE a decis sesizarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru analiza modului în care strategiile procesuale au fost stabilite și impuse, consecințele generate de acestea și eventualele prejudicii aduse instituției și intereselor statului.

Printre consecințe sunt enumerate și compromiterea funcționării corecte a pieței energiei. “Un astfel de comportament al ANRE ar fi haos pe piața energiei, companiile nu vor mai putea fi sancționate pentru manipularea pieței”, au explicat pentru HotNews oamenii din ANRE.

Legăturile dintre Nova Power & Gas și statul român

Nova Power & Gas este controlată de frații Simion și Teofil Mureșan, împreună cu Marian Pantazescu, prin compania E-INFRA SA, care este unicul acționar și are ca principal domeniu de activitate furnizarea de gaze.

Nova Power & Gas a fost proprietarul terenului de la Doicești din Dâmbovița, pe care compania Nuclearelectrica intenționează să construiască mini-reactoarele nucleare NuSCale.

Citește și : Legea controversată atacată de Nicușor Dan la CCR. Președintele pune stop amenzilor cuprinse între 500.000 și 1.000.000 de lei

În primăvara lui 2025, Ministerul Energiei a cerut acționarilor Nuclearelectrica să fie de acord cu achiziționarea prin compania RoPower, a terenului deținut Nova Power & Gas. Încă nu sunt cunoscute sumele necesare investiției.

Nova Power & Gas deține o participație de 50%, alături de Nuclearelectrica, în compania de proiect RoPower care i-a achiziționat terenul de la Doicești.

Acționarul Nova Power & Gas, E-INFRA, este implicat alături de Transelectrica în proiectul privind cablul de curent continuu de mare capacitate ce trebuia să traverseze Marea Neagră pentru a conecta România de Georgia, dar care a devenit incert după realizarea unui studiu de fezabilitate.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
”Zero șanse!”. Vești proaste pentru FCSB, înaintea derby-ului cu Rapid. Doi titulari, OUT! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Cine primeşte al 13-lea salariu: cum se oferă de către angajator la finalul lui 2025
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Incident tragic în Bacău, chiar înainte de Crăciun. Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce monta instalațiile decorative pentru șeful său
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolaescu, se tratează. A luat drumul farmaciilor ieftine în rând cu pensionarii FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde