Deputat PNL: Nu sunt mulţumit de comunicarea conducerii partidului cu judeţele din Transilvania

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu este mulţumit de modul în care conducerea partidului şi miniştrii liberali înţeleg să comunice cu cele opt judeţe din Transilvania, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Romania TV
07 sept. 2012, 12:41
Deputat PNL: Nu sunt mulţumit de comunicarea conducerii partidului cu judeţele din Transilvania

Ioan Ţintean a spus că a vorbit în cadrul Biroului Permanent Central al PNL, unde şi-a exprimat public nemulţumirea faţă de modul în care miniştrii PNL „acordă atenţie preşedinţilor de filiale judeţene” şi faţă de „comunicarea conducerii partidului cu judeţele ardelene, care nu a fost bună”.

„PNL e un partid unde ai voie să vorbeşti. Ca urmare şi eu am luat cuvântul. Am spus că nu sunt mulţumit de modul cum miniştrii noştri acordă atenţie celor 47 de preşedinţi de filiale judeţene. L-am rugat pe preşedinte (Crin Antonescu – n.r.) să intervină de urgenţă, să se interpună între noi şi miniştri pentru a face ordine. Mi-am manifestat nemulţumirea faţă de unii oameni pe care i-am susţinut să ajungă acolo. Am mai spus că nu sunt mulţumit de modul în care conducerea partidului comunică cu acest calup de opt judeţe ardelene. Nu contează că am fost pe locul opt din coadă la referendum şi Maramureş pe locul antepenultim, trei procente numai ne-au despărţit. Nu pot fi tratate separat cele opt judeţe, pentru că se vede clar că este o mentalitate de zonă. Asta înseamnă că nu a fost bună comunicarea conducerii partidului cu aceste opt judeţe”, a spus Ţintean.

El a adăugat că oamenii din Ardeal gândesc diferit faţă de alţi locuitori ai României.

„Am adus şi noi formaţii de muzică uşoară, am plătit bani grei, şi eu, şi Emil Radu Moldovan (liderul PSD Bistriţa-Năsăud – n.r.) ne-am dat peste cap, ne-am făcut sfârlă pentru a obţine şi noi peste 50 la sută (la referendumul pentru demiterea preşedintelui – n.r.). Aveam semnale despre mentalitatea bistriţenilor şi a oamenilor din această zonă”, a afirmat Ţintean.

Liderul PNL a mai spus că este nemulţumit că există o „slabă colaborare” între conducerea centrală a partidului şi populaţia acestor judeţe, motiv pentru care crede că trebuie să existe o comunicare intensă.

„S-a luat hotărârea să vină în zonă, să facem întâlniri zonale pentru alegerile parlamentare”, a declarat Ioan Ţintean.

Ţintean a mai spus că nu poate fi de acord cu cele afirmate de Ludovic Orban în şedinţa BPC al PNL.

„Ludovic Orban a spus că PSD nu a tras suficient de tare. Eu aici mă despart de el, cred că în cele mai multe judeţe rezultatele au fost 50 plus unu datorită implicării puternice a liderilor PSD”, a afirmat Ţintean.

În Bistriţa-Năsăud, la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu au participat 35,78 la sută dintre alegători, iar 81,87 la sută dintre aceştia s-au pronunţat în favoarea demiterii şefului statului, în timp ce 16,80 la sută au spus că nu sunt de acord cu acest lucru.

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că a susţinut în şedinţa conducerii partidului faptul că nu i se pare normal ca liberalii şi Crin Antonescu să fie consideraţi ţapi ispăşitori pentru rezultatul referendumului, mai ales că nu PNL a demarat acest demers.

Orban a susţinut, joi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, că nu este normal ca partidul să plătească pentru referendum, PSD fiind formaţiunea care a iniţiat acest demers, iar în conducerea liberală nu s-a dat un vot în acest sens.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Vasile Mogoş, cu ultraşii în peluză la Universitatea Craiova – Levski: „Am plâns când am plecat de pe Oblemenco” Ce vrea să facă la finalul meciului
Capital.ro
Bilete de tratament balnear pentru august 2026. Casa de Pensii a început distribuirea. Câte locuri au fost repartizate
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România