Deputaţii discută azi cererea DNA privind urmărirea penală a fostului ministru Valerian Vreme

Cererile DNA în cazul parlamentarilor vizaţi în dosarul Microsoft, de pe vremea când erau miniştri, au ajuns pe masa conducerii Parlamentului.
Romania TV
01 oct. 2014, 06:30
Deputaţii discută azi cererea DNA privind urmărirea penală a fostului ministru Valerian Vreme

Deputaţii discută în această dimineaţă situaţia lui Valerian Vreme. În acelaşi timp, Senatul nu pare să se grăbească în privinţa Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu.

Citeşte şi: Scandalul licenţelor IT ia amploare. Şpăgile erau date prin intermediul unor persoane influente

DNA a cerut efectuarea urmăririi penale faţă de nouă foşti miniştri care ar fi săvârşit infracţiuni de corupţie în perioada mandatelor, printre care Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Dan Nica şi Daniel Funeriu.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J, în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de 9 persoane care în perioada în care se presupune că au săvârşit infracţiunile au îndeplinit funcţia de ministru.

Potrivit unui comunicat DNA, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării Senatului, respectiv a Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale faţă de Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Nicolae Tănăsescu.

Procurorii DNA au indicii că șpăgile au mers către miniștrii din guvernele Năstase și Boc. Și numele celor doi foști premieri apar în dosar, iar Adrian Năstase ar fi luat sume importante de bani. Șpaga de zeci de milioane de euro era dată prin intermediul unor persoane influente precum Dorin Cocoș, Remus Truică, Nicolae Dumitru şi Dinu Pescariu. Procurorii ar putea cere avize și pentru alți foști miniștri, dar și pentru Năstase și Boc. 

DOSARUL MICROSOFT. DNA o acuză pe Ecaterina Andronescu că a luat mită de la firma SIVECO
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România