Deputatul Dorinel Ursărescu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Deputatul ALDE Dorinel Ursărescu, fost președinte al filialei PNL Neamț, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an închisoare cu suspendare.
Romania TV
27 mai 2016, 11:53
Deputatul Dorinel Ursărescu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Dorinel Ursărescu a fost acuzat de sprijinirea unor persoane specializate pe evaziune cu produse petroliere.

În același dosar, Valentin Grosu (fost director al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău) a primit 3 ani închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, urmând ca el să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Bacău sau DGASPC Bacău — Centrul de Servicii Sociale „Ghiocelul”.

În cauză au mai fost dispuse următoarele condamnări: Răzvan Andrei (inspector la Autoritatea Națională a Vămilor) – 3 ani cu suspendare, Marius Crăciun – 5 ani și opt luni închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Dorinel Ursărescu a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2014 pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid.

În același dosar au fost deferiți justiției Valentin Grosu — la data faptelor director al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău și Răzvan Andrei — la data faptelor inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile și supraveghere produse accizabile — Direcția supraveghere accize și operațiuni vamale din Autoritatea Națională a Vămilor, ambii pentru trafic de influență, și Marius Crăciun, arestat în altă cauză, pentru cumpărare de influență și instigare la folosirea influenței politice.

Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2011 — aprilie 2013, Marius Crăciun a inițiat un grup infracțional organizat cu scopul de a săvârși infracțiuni de evaziune fiscală prin derularea unor ample operațiuni de achiziții intracomunitare de combustibili și comercializarea acestora pe piața internă, fără plata TVA și a accizelor datorate bugetului de stat.

Aceste fapte, susțin procurorii, au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de peste 4,5 milioane lei, echivalentul a peste un milion de euro, făcând obiectul unui dosar penal care a fost deja trimis în judecată.

Mecanismul viza în esență achiziția intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA și comercializarea acestora pe piața internă, colectând TVA aferentă livrărilor.

„Planul inițial al decidenților grupării, între care figura Marius Crăciun, a fost de a comercializa întreaga cantitate de motorină într-un timp foarte scurt (aproximativ o lună), însă acest termen a fost depășit din cauza lipsei resurselor financiare și a procedurilor necesar a fi parcurse pentru a efectua achizițiile intracomunitare de produse accizabile. Prin urmare, pentru atingerea scopului infracțional erau esențiale obținerea autorizației într-un timp scurt, desfășurarea cu operativitate a operațiunilor comerciale, evitarea oricăror controale din partea organelor fiscale până la data scadenței TVA și abandonarea agentului economic (decidenții grupării aveau deja înființată o altă societate, prin interpunerea căreia intenționau să continue activitatea evazionistă după abandonarea primei societăți). În aceste condiții, bunăvoința unor funcționari, protejarea afacerii de către persoane influente politic și sprijinul acordat de funcționarii din ANV erau esențiale pentru inculpatul Crăciun și gruparea condusă de acesta”, susține DNA.

Anchetatorii menționează că, în activitățile desfășurate, Marius Crăciun a beneficiat de sprijin în sensul: numirea la conducerea DJAOV Neamț, prin influența lui Ursărescu, atunci președintele PNL Neamț, a unei persoane agreate; desigilarea cisternelor de către angajații DJAOV Neamț imediat după sosirea acestora și asigurarea fluxului de aprovizionare, prin influența exercitată de Valentin Grosu; obținerea rapidă a autorizației de destinatar înregistrat prin demersurile efectuate de inculpatul Grosu Valentin; consilierea și oferirea de informații asupra acțiunilor autorităților vamale asigurată de inculpații Grosu și Andrei; atitudinea pasivă a funcționarilor vamali, care deși au realizat caracterul fraudulos, evazionist al operațiunilor comerciale nu au întreprins niciun demers pentru stoparea acestora.

„În schimbul acestei protecții, asigurată pe diferite paliere, de către inculpații Ursărescu, Grosu și Andrei, Marius Crăciun a promis și/ sau a remis direct sau indirect sume de bani. Astfel, în perioada iunie — august 2012, la solicitarea lui Crăciun, Dorinel Ursărescu și-a folosit influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, pentru numirea, în funcția de director executiv al DJAOV Neamț, a unei persoane agreate de Crăciun, în scopul facilitării afacerii pe care acesta din urmă intenționa să o deruleze, respectiv achiziții intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăți comerciale. Pentru acest „serviciu”, Ursărescu a acceptat promisiunea formulată de Crăciun, constând în remiterea unei sume de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută”, mai spun procurorii.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Produsul cu care România dă lovitura în luna iulie. Va fi o producție record, o mare parte va merge la export
Capital.ro
Un mare artist al României s-a stins. A lăsat în urmă multă durere. Nimeni nu se aștepta să plece așa devreme
Playtech.ro
Viteza pe autostradă vara pentru a consuma cu 30% mai puţin carburant. Mulţi se grăbesc în concediu, dar pot economisi bani
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Mare lovitură de la Netflix. Revine cel mai urmărit serial din istorie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Playsport.ro
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
Capital.ro
Veste imensă pentru Elena Udrea. Decizie de ultimă oră a Curții de Apel Ploiești
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Vârsta de pensionare de 65 de ani și pentru ”anumite categorii” care ieșeau la 48 de ani. ”Un pic de bun simţ!”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!