Deputatul Gigel Ştirbu: Legea cinematografiei şi Legea drepturilor de autor trebuie modificate

Preşedintele comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a afirmat că printre priorităţile Comisiei în actuala legislatură se află modificarea Legii cinematografiei şi a Legii drepturilor de autor.
Romania TV
04 sept. 2013, 15:06
Deputatul Gigel Ştirbu: Legea cinematografiei şi Legea drepturilor de autor trebuie modificate

„A existat o lege a cinematografiei a regretatului Sergiu Nicolaescu, care a parcurs toţi paşii procedurali în cele două Camere şi a fost respinsă. Se simte nevoia acută de modificare a acestei legi din partea beneficiarilor principali ai legii, şi mă refer la asociaţiile profesionale ale scenariştilor, actorilor, producătorilor. O altă lege care este în prim-planul comisiei, în prima linie a intenţiei noastre, este legea drepturilor de autor. Unii spun că legea are părţi bune dar şi părţi care nemulţumesc diverse categorii profesionale, şi mă refer la interpreţi, compozitori. Sunt foarte multe lucruri care trebuie schimbate la cele două legi”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Gigel Ştirbu.

Deputatul s-a referit şi la rolul Comisiei de Cultură în proiectul de lege privind Roşia Montană.

„Un subiect extrem de fierbinte pe ordinea de zi a agendei publice este proiectul privind Roşia Montană, pentru care Comisia pentru Cultură din Cameră este avizatoare. Aş dori ca săptămâna viitoare, împreună cu colegii mei, să avem o întrevedere cu reprezentanţii contestatarilor acestui proiect”, a spus Ştirbu.

Potrivit deputatului, pe ordinea de zi a Comisiei se mai află o ordonanţă care vizează modificarea Legii publicităţii, „a aspectului referitor la publicitatea din audiovizual”, care a fost trimisă spre reexaminare Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT