Deputatul Ion Stan: Nu demisionez din Parlament dacă dosarul ajunge la ICCJ

Deputatul Ion Stan a declarat joi, după ce s-a prezentat la DNA, că a început faza prezentării materialului de urmărire penală în dosarul său de corupţie şi că nu-şi va da demisia din Parlament dacă va fi trimis în judecată la instanţa supremă, pentru că "se face justiţie adevărată".
Romania TV
14 feb. 2013, 14:55
Deputatul Ion Stan: Nu demisionez din Parlament dacă dosarul ajunge la ICCJ

Deputatul Ion Stan s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), parlamentarul fiind acuzat că ar fi pretins sume importante în schimbul cărora s-a angajat faţă de persoana care i-a sponsorizat campania electorală, că îi va obţine contractul cu statul.

Stan a stat joi mai mult de patru ore în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde procurorii i-au pus la dispoziţie volumele dosarului său de urmărire penală în care este cercetat pentru fapte de corupţie.

La ieşirea de la DNA, demnitarul a arătat că dosarul este aproape de final şi că procurorii îi prezintă probelele pe care le-au adunat în acuzarea sa.

Întrebat dacă îşi va da demisia din Parlament în eventualitatea în care procurorii îl vor trimite în judecată în acest caz, Stan a arătat că nu, pentru că „la instanţă se face justiţie adevărată”.

În acelaşi context, deputatul a precizat că doreşte ca procurorii să ia cât mai rapid o decizie în cazul său, respectiv trimiterea în judecată sau scoaterea de sub urmărire penală.

Stan a mai spus că marea majoritatea a probelor procurorilor anticorupţie este reprezentată de interceptări telefonice, pe care nu a apucat să le studieze integral până în acest moment.

Demnitarul a mai arătat că va reveni vineri dimineaţă la sediul DNA, pentru a continua studierea dosarului său, procedură după care procurorul va putea lua o decizia în cazul său.

Procurorii anticorupţie au finalizat recent cercetările penale împotriva deputatului Ion Stan şi au trecut la o altă fază a procesului penal, respectiv aducerea la cunoştinţă a materialului de urmărire penală.

Ion Stan este acuzat că ar fi pretins sume importante în schimbul cărora s-a angajat faţă de persoana care i-a sponsorizat campania electorală că îi va obţine contracte cu statul.

În 23 ianuarie 2013, instanţa supremă i-a respins contestaţia deputatului Ion Stan de a părăsi ţara, el fiind cercetat pentru trafic de influenţă ce viza obţinerea de fonduri pentru campania electorală.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis, în 17 ianuarie, prelungirea cu 30 de zile a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dispusă în cazul deputatului Ion Stan.

Decizia a fost contestată de Ion Stan la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care joi i-a respins definitiv plângerea, apreciind că aceasta este nefondată.

În 21 decembrie 2012, Camera Deputaţilor a respins, prin vot, ridicarea imunităţii deputatului Ion Stan.

DNA a început urmărirea penală faţă de Ion Stan pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, accident groaznic de mașină, cu doar 3 zile înainte de debutul în prima ligă: „Am ieșit prin parbriz”
Capital.ro
Prețul carburanților. Anunț de la Cotroceni privind eventuale restricții la pompă: E posibil să sară de 10 lei
Playtech.ro
Trucul curățătoriilor chimice pentru spălarea cămășilor albe. Aşa rămân ca noi luni de zile
Adevarul
Planul secret al lui Hitler care a salvat România de la dezmembrare și dispariție. Cum a manevrat dictatorul nazist destinul țării noastre
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Neverosimil! I-a spus antrenorului să folosească 12 jucători în formula de start la următorul meci: ”Avem o problemă”
MediaFlux
Ce făcea Zanni înainte să se pocăiască. Artistul și-a lăsat fanii cu gura căscată: „Mi-am dat seama că sunt obsedat!”
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj