Deputatul Ion Stan nu poate părăsi ţara

Instanţa supremă a respins cererea depusă de Ion Stan de ridicare a interdicţiei de a părăsi ţară, dispusă în cazul său de procurorii DNA, informează România TV.
Romania TV
27 dec. 2012, 14:21
Deputatul Ion Stan nu poate părăsi ţara

Ion Stan a cerut să îi fie ridicată interdicţia dispusă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Camera Deputaţilor a respins, vineri, prin vot, ridicarea imunităţii deputatului Ion Stan.

Potrivit unor surselor din rândul parlamentarilor care au numărat voturile, s-au înregistrat 226 de voturi „împotriva” cererii Ministerului Justiţiei (MJ) de încuviinţare a arestării preventive a lui Stan şi doar 145 de voturi „pentru”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, după respingerea în plenul Camerei a ridicării imunităţii lui Ion Stan, că acesta nu mai poate face parte din PSD şi că soluţia, în urma votului deputaţilor, ar fi ca acesta să demisioneze din Parlament.

Ulterior, deputatul Ion Stan şi-a anunţat demisia din PSD.

Potrivit DNA, deputatul PSD Ion Stan i-ar fi cerut denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, „câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre „un miliard, un miliard două sute”.

În referatul trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care s-a solicitat încuviinţarea arestării lui Ion Stan, procurorii au arătat că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său.

În interceptări, Ion Stan îi solicită denunţătorului său să îl ajute financiar în campania electorală, acesta precizând procurorilor, de asemenea, că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Primăria Capitalei introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice! În ce zone va fi interzisă utilizarea lor? Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT