Deputatul PNL Mircea Roşca, judecat sub control judiciar

Deputatul PNL Mircea Roşca, trimis în judecată pentru că ar fi cerut de la un om de afaceri, care l-a denunţat, 20.000 de euro pentru a interveni la preşedintele PNL Azuga, pentru ca firma denunţătorului să primească terenuri în oraş, va fi cercetat sub control judiciar. Judecătorii instanţei supreme au decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul lui Mircea Roşca. Tot sub control judiciar va fi judecat şi vărul deputatului PNL.
Romania TV
14 apr. 2015, 12:46
Deputatul PNL Mircea Roşca, judecat sub control judiciar

Deputatul Mircea Roşca şi vărul lui, Mircea Rotilă vor trebui să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi de libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, ei nu au voie să depăşească limita teritorială a statului român fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, şi nici să comunice cu ceilalţi inculpaţi, martori, experţi şi părţi civile, implicaţi în dosar, potrivit Mediafax.

Mircea Roşca a fost trimis în judecată, în 17 februarie, de DNA, fiind acuzat că a cerut de la un om de afaceri, care l-a denunţat, 20.000 de euro pentru a interveni la preşedintele PNL Azuga, pentru ca firma denunţătorului să dobândească terenuri în oraş.

Mircea Roşca este judecat pentru trafic de influenţă dintre care una în formă continuată, precum şi pentru instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unor foloase necuvenite.

Alături de Mircea Roşca, în acelaşi dosar este judecat şi vărul său, Adrian Rotilă, pentru cumpărare de influenţă în formă continuată, complicitate la săvârşirea a patru infracţiunii de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unor foloase necuvenite, precum şi pentru două infracţiuni de dare de mită.

În faţa judecătorilor au ajuns şi Mihail Fâcă, fost administrator public al judeţului Prahova, în prezent secretar de stat în Ministerul Mediului, Adrian Emanuil Semcu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Cristina Gabriela Şerbănoiu, fost şef al Serviciului Achiziţii Publice şi Contracte din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Consiliului Judeţean Prahova, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

Totodată, procurorii i-au trimis în judecată şi pe Gabriel Stelian Popescu, consilier local al oraşului Azuga, pentru trafic de influenţă şi dare de mită, Diana Camelia Dumbravă, fost secretar al oraşului Azuga, pentru luare de mită, Adrian Strâmbeanu, fost director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, pentru abuz în serviciu şi luare de mită, Marian Emanuel Rotaru, economist la Serviciul Achiziţii al Spitalului Judeţean, pentru abuz în serviciu şi luare de mită, Simona David, director al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti, Mariana Malea, responsabil cu achiziţiile publice în cadrul centrului, şi Cristina Savu, fost director economic în cadrul RAPPS – Sucursala Sinaia, tot pentru abuz în serviciu.

Dosarul se află în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Conturi pline, fotbal ioc!”. Marcel Pușcaș dă de pământ cu „îmbuibații” de la FCSB după 0-1 cu Corvinul
Capital.ro
Prețuri carburanți duminică, 8 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină la final de săptămână. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o pastilă expirată. Medicii explică dacă poate deveni periculoasă
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT