DESCOPERIRE MACABRĂ: Paisprezece cadavre, găsite într-o camionetă abandonată în Mexic

Cadavrele a 14 persoane asasinate au fost descoperite marţi într-o camionetă abandonată în oraşul Nuevo Laredo, în nord-estul Mexicului, în apropiere de frontiera cu Statele Unite, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Romania TV
18 apr. 2012, 12:22
DESCOPERIRE MACABRĂ: Paisprezece cadavre, găsite într-o camionetă abandonată în Mexic

„Este vorba despre 14 cadavre care aparent au fost abandonate într-o camionetă la primele ore ale zilei cu un mesaj adresat unui grup aparţinând crimei organizate”, a declarat o sursă din cadrul guvernului din Tamaulipas sub acoperirea anonimatului.

Vehiculul a fost găsit pe o stradă din apropierea primăriei oraşului, după un apel telefonic adresat poliţiei, potrivit unui comunicat al autorităţilor.

Victimele, bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, erau introduse în saci de plastic negri, iar camioneta nu avea număr de înmatriculare.

Statul Tamaulipas, şi în special oraşul Nuevo Laredo, este una dintre zonele cele mai afectate de violenţe şi crima organizată de mai mulţi ani.

Violenţele legate de crima organizată au provocat peste 50.000 de morţi din decembrie 2006, majoritatea din cauza conflictelor între carteluri, potrivit guvernului regional.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristi Balaj, reacție dură despre ofsaidul “invizibil” din CFR – U Craiova 0-0: ”Știu ce face Bîrsan și mă opresc! Arbitrii au căutat liniile!” 
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
11 flori perene spectaculoase care înfloresc luni la rând și nu trebuie replantate în fiecare an
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Nicușor Dan, anunț de ultimă oră. Ce guvern va avea România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi